4.1 C
Târgu Jiu
vineri, 21 martie 2025 @ 0:51

Weber: Construim un spital nou!

Data:

Distribuie știrea pe:

“Construirea unui SPITAL NOU la Târgu Jiu și DRUMUL EXPRES Târgu Jiu-Craiova reprezintă cea mai importantă oportunitate pentru dezvoltarea Gorjului, din ultimii treizeci de ani. Sunt obiective pe care mi le-am asumat împreună cu întreaga echipă PSD Gorj, și le voi duce la îndeplinire”, a declarat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Atunci când a fost elaborat PNRR-ul, Gorjul, alături de toată Oltenia, a fost exclus din lista județelor în care urma să se construiască spitale noi. Cu alte cuvinte, gorjenii au fost vitregiți și privați de accesul la servicii medicale de calitate. Având susținerea premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Sănătății, am reușit includerea Gorjului, pe lista județelor în care se vor construi spitale noi, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții. Felicit, totodată, echipa Consiliului Județan Gorj pentru implicarea și profesionalismul cu care a contribuit ca acest proiect să prindă contur. AM GARANȚIA că acest spital SE VA CONSTRU! Conform indicatorilor tehnico economici, valoarea investiției, constructie plus dotare, este de 𝟳𝟯𝟱.𝟱𝟳𝟯.𝟰𝟱𝟰,𝟮𝟵 lei fără TVA, iar proiectul prevede 2S+P+8E+9R+heliport, obtinându-se toate avizele necesare, inclusiv de la Aviație, pentru heliportul de pe care vor fi preluați pacienții în stare gravă! Am promis, ne ținem de cuvânt! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

A decedat un fost asistent al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu anunță decesul unui fost...

Senatorul de Gorj, Cristi Rujan, la întâlnire cu delegația OSCE, condusă de Maria Talalian

Senatorul Cristi Rujan, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină,...

ULTIMELE ARTICOLE

Video: Bătaie în Obreja și la “Tudor Vladimirescu”! Scandalagii reținuți pentru lovire și distrugere

La data de 20 martie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel...

A decedat un fost asistent al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu anunță decesul unui fost salariat al unității medicale.  "Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu...

Senatorul de Gorj, Cristi Rujan, la întâlnire cu delegația OSCE, condusă de Maria Talalian

Senatorul Cristi Rujan, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, validări și imunități din Senatul României, a participat la...

Video: Deszăpezire la Schela, pe 30 de km de drum! “S-au folosit opt metri cubi de material antiderapant și nu am terminat”!

La Schela, lupta cu zăpada care a crescut rapid pe carosabil la câțiva centimetri, a început la primele...

Echipamente TIC pentru Școala Gimnazială Telești!

Autoritatea locală din Telești a achiziționat de la COMTEC SRL echipamentele de tehnologia informației necesare pentru dotarea laboratorului...

Primarul comunei Schela dă vestea bună pentru cetățeni: Forajul din curtea primăriei este funcțional!

Forajul realizat in curtea primăriei din Schela nu a fost în van, apa curge de azi, ,,artezian", fără...

Accident mortal în această după-amiază

Un accident mortal a avut loc, în urmă cu scurt timp, pe raza localității Bucovăț din județul Dolj. ,,La...

VIDEO: Agresat de un paznic, în fața sediului Hidroelectrica Târgu Jiu

Scandal astăzi, în fața sediului Hidroelectrica din Târgu Jiu. Poliția a fost chemată la fața locului de un...