-5.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 17 ianuarie 2026 @ 11:04

Valabilitate prelungită pentru PUG-ul comunei Bărbătești

Data:

Distribuie știrea pe:

Bărbătești, județul Gorj – Primăria comunei Bărbătești a propus prelungirea valabilității Planului Urbanistic General (PUG) și a Regulamentului Local de Urbanism (RLU) până la aprobarea noilor documentații, aflate în curs de elaborare. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul comunei, Mangu Adrian, și se află în procedura de analiză și aprobare la nivelul Consiliului Local.

Potrivit documentului, PUG-ul și RLU-ul actuale, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 38 din 26 noiembrie 2015, își vor menține valabilitatea până la adoptarea noilor planuri, dar nu mai mult de 10 ani de la expirarea termenului stabilit inițial.

Decizia este fundamentată pe referatul de aprobare și raportul de specialitate nr. 3386/19.10.2025, precum și pe avizul favorabil al Arhitectului Șef nr. 21/18.09.2025. Proiectul are la bază prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019).

Prin această măsură, administrația locală dorește să asigure continuitatea reglementărilor urbanistice până la finalizarea și aprobarea noului Plan Urbanistic General al comunei.

Hotărârea, odată adoptată, va fi transmisă Instituției Prefectului – Județul Gorj pentru controlul de legalitate și va fi făcută publică prin afișare la sediul Primăriei Bărbătești, precum și prin publicarea în Monitorul Oficial Local.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Serviciile de salubritate ale ADIS Gorj, cu prețul sub media județeană și națională

Tariful pentru serviciile de salubrizare în județul Gorj, gestionate...

Bărbat reținut la Târgu Jiu pentru furtul unui portofel

Polițiștii din Târgu Jiu au reținut un bărbat de...

Bărbat din Stănești, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Stănești,...

ULTIMELE ARTICOLE

Casa Iris, deschisă pentru persoanele fără adăpost în această perioadă

În contextul temperaturilor scăzute din aceste zile, Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță că Centrul Social de Urgență pentru...

Serviciile de salubritate ale ADIS Gorj, cu prețul sub media județeană și națională

Tariful pentru serviciile de salubrizare în județul Gorj, gestionate de ADIS Gorj, este de 16 lei pe persoană...

Bărbat reținut la Târgu Jiu pentru furtul unui portofel

Polițiștii din Târgu Jiu au reținut un bărbat de 55 de ani, din municipiu, după ce ar fi...

Bărbat din Stănești, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Stănești, este cercetat penal după ce a fost depistat conducând...

Conflict domestic în Negomir. Bărbat cercetat penal pentru violență în familie

Polițiștii din Rovinari au intervenit după ce o femeie de 61 de ani din comuna Negomir a sesizat...

Copac doborât de vânt, degajat de pompieri în zona Bârsești

Echipajele ISU Gorj au intervenit în această dimineață pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, în zona Bârsești....

Profesorul Eugen Velican a decedat! Mesajul fiicei: “Lumea mea a devenit astăzi mult mai goală”!

Cunoscutul profesor de limba și literatura română, Eugen Velican, a decedat astăzi la vârsta de 79 de ani....

Patru cupluri, căsătorite de primarul Romanescu la Poarta Sărutului din Târgu Jiu

Opt tineri îndrăgostiți au suportat, în această seară, frigul puternic, asta deoarece au fost înregistrate temperaturi de -5...