În seara zilei de 1 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ-671 B-Glogova.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Cătunele, în timp ce conducea un autoturism în satul Olteanu, județul Gorj, ar fi acroșat cu oglinda laterală un pieton care se deplasa pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În continuare, polițiștii efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.