16.7 C
Târgu Jiu
joi, 12 septembrie 2024 @ 3:23

Tismana: Reținut după ce și-a bătut soția

Data:

Distribuie știrea pe:

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați direct de către un tânăr, de 20 de ani, din satul Celei, cu privire la faptul că mama sa, ar fi fost lovită cu un obiect din lemn în zona capului de către tatăl acestuia, care nu respectă obligațiile instituite prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu în cursul aceleiași zile.

,,Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că bărbatul de 56 de ani, a fost găsit la locuința comună, în dormitorul femeii, iar din discuțiile purtate cu aceasta, reiese faptul că pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi fost lovită în zona capului cu un obiect din lemn de către soțul ei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecție și violență în familie. Față de bărbatul de 56 de ani, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecție și violență în familie, fiind luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 03.09.2024, până la data de 04.09.2024, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri corespunzătoare”, a transmis IPJ Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Polițiștii și jandarmi gorjeni, alături de elevi, la început de an școlar

,,Astăzi, pentru un debut în siguranță al anului școlar...

Sală de sport nouă, pentru elevii din Fărcășești

Odată cu deschidere anului Școlar, la Fărcășești, a fost...

Zeci de cupluri din Bălești au sărbătorit Nunta de Aur

Mai multe familii din Bălești, și-au serbat nunta de...

ULTIMELE ARTICOLE

Accident pe șoseaua de centură

Un alt accident rutier s-a produs, astăzi, în jurul prânzului, în municipiul Drobeta Turnu-Severin, la intersecția dintre Calea...

Polițiștii și jandarmi gorjeni, alături de elevi, la început de an școlar

,,Astăzi, pentru un debut în siguranță al anului școlar 2024-2025, peste 200 de polițiști și jandarmi, împreună cu...

Sală de sport nouă, pentru elevii din Fărcășești

Odată cu deschidere anului Școlar, la Fărcășești, a fost inaugurată și Sala de Sport a comunei, situată în...

Zeci de cupluri din Bălești au sărbătorit Nunta de Aur

Mai multe familii din Bălești, și-au serbat nunta de aur, în acest weekend. Ei au marcat momentul aniversar prin...

A murit fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean Gorj

Fostul inspector școlar general din județul Gorj, Maria Cochină, a murit astăzi, la Târgu Jiu. Maria Cochină avea...

Acum: Accident la Telești

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu scurt timp, în localitatea Telești. Trei ambulanțe au ajuns...

Runcu: Incendiu puternic de vegetație!

Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit în localitatea Runcu. Primarul comunei, Adi Cîmpeanu  roagă cetățeni, prin intermediul...

Dosar penal pentru cel care a spălat calul la spălătoria auto din Târgu-Jiu

Ca urmare a imaginilor apărute în mass-media cu privire la un bărbat care spală un cal la o...