Târgu Jiul, pentru trei zile, capitala muzicii folk! Ediția XXII, organizată în perioada 9 – 11 august

Data:

Distribuie știrea pe:

Festivalul Național de Folk și Baladă ” Poarta Sărutului” este o manifestare culturală de elită ce transformă orașul Târgu Jiu, în fiecare an, timp de trei zile, în capitala muzicii folk.

Acest festival promovează dreptul fundamental la libertatea de expresie, oferind tinerilor folkişti posibilitatea de a-și dezvolta experiența artistică, inițiind totodată schimbul de idei în vederea excelenței artistice prin interacțiunea cu reprezentanți ai acestui gen muzical.

„Cu sprijinul autorităților locale, dar și al instituțiilor de cultură, am reușit de-a lungul anilor  să ne consolidăm poziția în topul festivalurilor de gen din țară. Invitați de seamă ai muzicii folk au urcat pe scena Festivalului umplând cu bucurie sufletele spectatorilor. Începând cu anul 1998, Festivalul a fost prezidat de nume sonore din lumea folk-ului românesc precum: Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Dan Vană.Așadar,  în fiecare an gorjenii, și nu numai, au parte de un maraton al poeziei cântate, într-o atmosferă emoţionantă de adevărată emulaţie artistică”, transmit organizatorii.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...