Spitalul din Târgu-Cărbunești, reabilitat energetic de 10 milioane de lei

Data:

Distribuie știrea pe:

Autorităţile locale din Târgu-Cărbuneşti au depus un proiect la Ministerul Mediului care vizează reabilitarea din punct de vedere energetic a clădirilor în care funcţionează Spitalul Orăşenesc, investiţia având o valoare de zece milioane de lei, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă organizată de PSD Gorj, primarul localităţii, Dănuţ Birău. Primarul a mai anunțat o serie de alte investiții care se vor realiza în oraș, localitatea având sub noua administrație parcări moderne și un teren sintetic, între blocuri, pentru practicarea a diverse sporturi.

„Am depus la Ministerul Mediului un proiect pentru reabilitarea din punct de vedere energetic a Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, singurul spital de urgenţă orăşenesc din ţară şi sperăm să obţinem ok-ul de acolo. Cofinanţarea din partea bugetului local este undeva în jur de 200.000 de lei. Valoarea totală este de zece milioane de lei. Este o reabilitare din punct de vedere energetic, adică acele panouri solare care să ducă la scăderea facturilor la utilităţi, adică apă caldă şi căldură”, a precizat Dănuţ Birău.
De asemenea, primarul a afirmat că, în baza unui parteneriat norvegian, în oraş se va realiza o piaţă second-hand, valoarea investiţiei fiind de 30.000 de euro.
„Am fost invitat la un simpozion la Kristiansand, al cincilea oraş ca mărime din Norvegia, un oraş unde există o comunitate romă din Târgu-Cărbuneşti, în jur de 86 de persoane bine monitorizate de poliţia şi autorităţile locale din acest oraş. În urma discuţiilor pe care le-am avut la simpozion, am încercat să ne axăm pe anumite probleme cu care ne confruntăm şi noi şi dumnealor. Am primit acum două săptămâni un mail prin care dumnealor vor să pornim la drum cu realizarea unei pieţe second-hand, ştiţi acel platou din spatele gării unde femeile de etnie romă vând haine second-hand, dorim să le oferim condiţii civilizate, să reglementăm vânzarea acestor produse, fiecare va avea masa ei, va plăti o anumită taxă pe lună. Participarea autorităţilor norvegiene ar fi de 80% din cost, iar noi vom achita 20%, costul fiind undeva în jur de 30.000 de euro”, a mai spus primarul Birău.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...