Mnistrul PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, a identificat și a deblocat resursele financiare pentru ajutorul acordat primăriilor, pentru plata facturilor la gaze, creându-se astfel o nouă formă de sprijin pentru UAT-urile înscrise în programul de subvenționare, a dat asigurări, recent, senatorul de Gorj, Cristinel Rujan. Actul normativ deja adoptat în Guvern prevede posibilitatea acordării unui sprijin suplimentar de cel mult două ori subvenția inițială, pentru facturile din lunile ianuarie și februarie 2022, precum și includerea în această schemă a autorităților locale care au sisteme de termoficare pe bază de păcură. “Banii necesari vor fi virați de Ministerul Finanțelor către Ministerul Dezvoltării, pentru suplimentarea plafonului de 400 de milioane de lei, acordat inițial prin legea bugetului de stat”, a transmis parlamentarul PSD Gorj.
Senatorul Rujan dă asigurări că primăriile își vor putea plăti facturile la gaze
Data: