Semnal de alarmă de la senatorul PSD Gorj!

Data:

Distribuie știrea pe:

Senatorul PSD, Cristinel Rujan, s-a arătat, astăzi, extrem de critic la adresa miniștrilor Economiei și ai Energiei, Năsui și Popescu, legat de situația dezastruoasă a economiei românești dar și a incertitudinii care planează în jurul CE Oltenia.

Parlamentarul a vorbit și despre moțiunea simplă intitulată ,,O Românie în agonie, cu Năsui la Economie”, supusă la vot în Senat, marți. Moțiunea a avut 41 de semnatari, senatori PSD, care au solicitat demiterea „imediată” a ministrului Economiei, Claudiu Năsui. Semnatarii moţiunii au sustinut că planurile ministrului Economiei vizează „blocarea programelor de stimulare şi susţinere a economiei şi firmelor româneşti”, „anulează acţiunile de susţinere a exporturilor româneşti” şi „vânzarea celor mai profitabile companii ale statului român”. Senatorii PSD l-au acuzat pe ministrul Năsui, pe care îl considerau în cuprinsul moțiunii drept „un ministru penal”, că nu a redactat hotărârea de Guvern pentru organizarea instituţiei pe care o conduce, după desprinderea de Ministerul Energiei. Moțiunea a fost respinsă, fiind înregistrate 55 de voturi pentru si 72 împotrivă.

„Săptămâna aceasta a fost dezbătută și votată moțiunea simplă care vizează dezastrul din economia românească. Este vorba despre incapacitatea ministrului Năsui de a echilibra și revitaliza societățile comerciale care au mari probleme și dezechilibre financiare date de pandemia din România”, a spus senatorul Rujan legat de moțiunea care a primit un vot negativ.

În opinia lui Rujan, responsabilitatea privind situația CEO este una comună deoarece de la Ministerul Economiei trebuie să plece decizii care pot rezolva problemele prezente ale companiei din Gorj.

,,Ministrul Năsui ar fi trebui sa vina cu soluții clare și concrete”, a declarat senatorul PSD, în cadrul unei conferințe de presă.

,,Ei reproșează tot PSD-ului tot incapacitatea lor”, a mai subliniat parlamentarul de Gorj, care a tras astfel un semnal de alarmă legat de incapacitatea guvernanților de a rezolva problemele economice ale țării și în special ale companiei din județul nostru.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...