Primarul Robert Filip anunță că a fost implementat Programului Național „Masă sănătoasă” la Școala Gimnazială Nr.3 Rovinari.
“Chiar dacă este pe final de an școlar, considerăm că este de bun augur și, totodată, reprezintă și un test pentru anul școlar următor, data până la care vor fi demarate procedurile pentru implementarea programului și la Școala Gimnazială Nr.1. Banii destinați acestui program sunt asigurați de Guvernul României, iar valoarea contractului pentru această perioadă rămasă până la încheierea anului școlar este de aproximativ 113.000 de lei”, a transmis primarul Robert Filip.
De altfel, primarul însuși a verificat personal conținutul și modalitatea de distribuire a mesei calde pentru cei 248 de elevi.
“Sunt mulțumit și nu cred că sunt singurul. Suntem pe drumul cel bun”, a declarat primarul orașului Rovinari.