5.4 C
Târgu Jiu
marți, 10 martie 2026 @ 1:00

Se dau bursele școlare de către autoritatea locală din Motru!

Data:

Distribuie știrea pe:

De luni, elevii de la Școala Gimnazială nr.1 din Motru, vor primi bursele acordate de primăria municipiului. Numai pentru această unitate de învățământ se vor acorda burse în valoare de 334.160 de lei, anunță primarul localității, Cosmin Morega.

Practic se acorda 243 de burse pentru semestrul I și 356 pentru semestrul II, pentru anul școlar 2020-2021.

Numărul total al burselor pe municipiu depășește 1000 iar valoarea totală se ridică la peste 1 milion de lei.

Edilul local anunță că bursele se vor acorda și pentru celelalte scoli, în funcție de cum va aduce documentația fiecare unitate școlară, pentru ca primăria municipiului să poată face plata acestora. Bursele sunt de merit, în valoare de 140 de lei, și socială de 120 de lei.

„Așa cum am promis voi susține, în continuare, activitatea școală, educația copiilor noștri, performanta și nu va trebui să mai existe restante pentru bursele acordate copiilor, ca în anii trecuți. Și anul trecut, în decembrie, am acordat la zi bursele pentru toți elevii municipiului Motru”, a declarat primarul de Motru, Cosmin Morega.

 

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Turcinești găzduiește spectacolul folcloric ‘Cântec pentru mama’

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu,...

Atenție! Alimentarea cu apă va fi sistată astăzi într-un sat din Comuna Bolboși

Primăria Comunei Bolboși informează că, astăzi, 4 martie 2026,...

Sacii Iridex protejează arbuștii ornamentali la Bengești Ciocadia

Un cetățean din comuna Bengești-Ciocadia, Linia Mare, a folosit...

ULTIMELE ARTICOLE

MOMENT ISTORIC: ACT Acțiunea Conservatoare cucerește România! Aradul devine punctul 25 pe harta demnității naționale

Astăzi, 7 martie 2026, la Arad, Claudiu Târziu a marcat borna succesului absolut: s-a înființat a 25-a filială...

Turcinești găzduiește spectacolul folcloric ‘Cântec pentru mama’

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj și Primăria Comunei...

Atenție! Alimentarea cu apă va fi sistată astăzi într-un sat din Comuna Bolboși

Primăria Comunei Bolboși informează că, astăzi, 4 martie 2026, alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă în satul...

Sacii Iridex protejează arbuștii ornamentali la Bengești Ciocadia

Un cetățean din comuna Bengești-Ciocadia, Linia Mare, a folosit sacii distribuiți de IRIDEX Group Salubrizare, să învelească un...

Săptămâna „Școala Altfel” – ”Învățăm să reciclăm!”

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 20, Tg-Jiu, preșcolarii s-au întâlnit astăzi cu Luis Popa, directorul ADIS- Consiliul...

Lectura în centrul atenției la Școala din Bărbătești

Astăzi, la Școala Gimnazială „Ion Popescu” din Bărbătești, elevii și cadrele didactice au sărbătorit Ziua Națională a Lecturii,...

Cultura gorjeană promovată la Târgul de Turism de la Sofia

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (CJCPCT Gorj) participă, în perioada 12–14 februarie 2026, la...

Mai puțin de 50 de cetățeni au protestat pentru oprirea căldurii și a apei calde, la Motru

Protest din Motru, unde, de mai bine de o săptămână, localnicii nu au apă caldă și căldură. Furnizarea...