Zeci de localnici din Curtișoara au participat, astăzi, la un protest organizat pentru a-și manifesta nemulțumirea față de închiderea unui tronson de drum care făcea legătura între localitatea lor și municipiul Târgu Jiu. Localnicii din Curtișoara au adus cu ei fluiere, vuvuzele și pancarte pe care au scris ”Drum închis de voi = O comunitate blocată”, ”Vrem autobuzul” sau ”Vrem drumul înapoi”,
Protestatarii sunt nemulțumiți de faptul că, odată cu deschiderea șoselei de centură a municipiului Târgu Jiu, un tronson de drum de aproximativ 200 de metri, care lega drumul județean de drumul național 66, peste o cale ferată, a fost închis. După închiderea tronsonului, oamenii din Curtișoara sunt nevoiți să ocolească aproximativ trei kilometri la dus și tot atât la întors pentru a ajunge din comuna lor în municipiu.