Primarul comunei Bălesti nu dă înapoi vizavi de desființarea Poliției Locale

Data:

Distribuie știrea pe:

Decizia de a desființa Poliția Locală din Comuna Bălești, luată de Consiliul Local, a fost suspendată de Tribunalul Gorj, vineri, 4 aprilie 2025. Sentința, pronunțată în dosarul nr. 985/95/2025, a venit ca urmare a unei contestații depuse de Sindicatul Național Meridian, care a cerut anularea acestei hotărâri. Primarul comunei Bălesti, Mădălin Ungureanu, nu dă însă înapoi.

Primarul din Bălești a explicat că desființarea Poliției Locale a fost o măsură luată din cauza problemelor financiare ale comunei. Acesta a spus că păstrarea polițiștilor în funcție ar fi pus o presiune uriașă pe bugetul local, care oricum este insuficient pentru a acoperi cheltuielile.

,,Menținerea acestor persoane în funcție ar fi pus, în continuare, o mare presiune pe bugetul local, în condițiile în care sumele ce ne-au fost repartizate sunt insuficiente”, declara primarul din Bălești.

Decizia de desființare face parte dintr-o tendință mai largă în multe localități din România, unde autoritățile aleg să renunțe la Poliția Locală din cauza lipsei de fonduri. Astfel, în loc să reducă personalul în alte domenii, Poliția Locală ajunge să fie sacrificată, iar cetățenii sunt privați de anumite servicii esențiale. Mai mult, legile în vigoare permit primarilor să restructureze sau să desființeze Poliția Locală, fără a adapta reglementările la realitățile actuale, ceea ce face ca această problemă să persiste.

„Hotărârea de desființare se înscrie pe o listă mai lungă de astfel de măsuri, prin care autoritățile administrației publice locale desființează Serviciul public al Poliției Locale, atunci când sunt restricții cu privire la resursele bugetare. Astfel polițiștii locali sunt primii care trebuie să plece acasă în asemenea situații, deși alții sunt cei care se fac vinovați de gestionarea defectuoasă a acestor fonduri. Mai mult decât atât, este singurul serviciu public care se desființează, la celelalte reducându-se doar numărul de angajați, cetățenii fiind privați în acest fel de facilitățile acestuia, având în vedere că unele atribuții sunt repartizate prin legislație exclusiv Poliției Locale. Toate acestea s-au făcut și cu concursul autorităților statului, care au permis acest lucru prin menținerea legii de funcționare a Poliției Locale în forma inițială, aceasta nefiind actualizată și adaptată la situația curentă. Circumstanțele de această natură au încurajat desființarea și restructurarea instituției, ori de câte ori au vrut primarii și alte instituții sau persoane interesate. Deși trec și prin astfel de momente neplăcute, uneori chiar tragice până la sacrificiul suprem, polițiștii locali își vor face în continuare datoria, în slujba și pentru protejarea colectivităților din care fac parte”, a declarat Voinea Negoiță, președintele Sindicatului Național Meridian.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...