Primăria Polovragi caută asistent medical

0
16

Primăria Polovragi organizează în luna septembrie, concurs, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post – de asistent medical generalist debutant, din cadrul Serviciului Social „Centru de zi de socializare și petrecere a timpului liber.

Condiţiile specifice de ocupare a postului sunt: diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare, conform Hotărârii Guvernului nr. 797/ 1997 privind echivalarea studiilor absolvenților liceelor sanitare, promoțiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare (specializarea asistent medical generalist); certificat de membru – Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România; adeverință eliberată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în termen de valabilitate.

Concursul va consta în: proba scrisă – 3 septembrie 2024, ora 10:00; interviu – 6 septembrie 2024, ora 12:00. Ambele probe de concurs se vor derula la sediul Primăriei Polovragi.

Dosarele de concurs se pot depune până la data de 23 august 2024, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08:00-16:00.