10 C
Târgu Jiu
vineri, 9 mai 2025 @ 6:52

Plopșoru: A sunat la 112 să anunțe un conflict în familie

Data:

Distribuie știrea pe:

La data 12 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr de 16 ani, din comuna Plopsoru, sesizând un scandal în familie.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în timp ce se aflau la domiciliu, în comuna Plopșoru, un bărbat de 47 de ani, l-ar fi amenințat cu un levier și cu moartea, pe fratele său, creându-i acestuia o stare de temere, drept pentru care victima a formulat plângere împotriva fratelui său, pentru amenințare, fiind întocmit formularul de evaluare a riscului, reieșind un risc imminent, fapt pentru care s-a emis ordinul de protectie provizoriu, presupusul agresorul fiind obligat să păstreze o distanță de 10 metri față de victimă.

Totodată, soția presupusului agresor, a formulat plangere pentru amenințare împotriva cumnatului său, iar în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului a reieșit un risc iminent, drept pentru care a fost emis ordin de protectie provizoriu, persoana reclamată fiind scoasă din imobil și obligată să păstreze o distanță de 50 m față de victimă.

În cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracțiunii de amenințare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Vasile Crăciun, bărbatul dispărut din Văcarea, căutat de salvamontiști și polițiști

Vasile Crăciun din Văcarea, comuna Dănești, a dispărut de...

Foto: A intrat cu putere într-un cap de pod, la Turcinești! Șoferul cu leziuni multiple, la spital

Accident cu dăuna totală, astăzi, pe raza comunei Turcinești....

Primarul PSD de Turburea: Nu avem cum să pierdem!

Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea, este convins că în...

ULTIMELE ARTICOLE

Video: Nepoata minoră a unui patron din Bâlteni, lovită de un AUDI! Victima, transportată la spital

Tomniuc Daria Ștefania, în vârstă de 12 ani, este victima accidentului rutier din această seară, petrecut pe raza...

Vasile Crăciun, bărbatul dispărut din Văcarea, căutat de salvamontiști și polițiști

Vasile Crăciun din Văcarea, comuna Dănești, a dispărut de la domiciliu, în urmă cu 11 zile. Sexagenarul muncea...

Foto: A intrat cu putere într-un cap de pod, la Turcinești! Șoferul cu leziuni multiple, la spital

Accident cu dăuna totală, astăzi, pe raza comunei Turcinești. Un autoturism a lovit un cap de pod, șoferul...

Primarul PSD de Turburea: Nu avem cum să pierdem!

Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea, este convins că în alegerile de duminică, social-democrații, liberalii și reprezentanții UDMR își...

Dispensar nou la Licurici, sat Frumușei! Încep lucrările, anunță primarul

Vasile Măciucă, primarul comunei Licurici, anunță începerea lucrărilor la dispensarul de la Frumușei.  "Derulăm lucrările de construire și dotare...

Telești: Firma PRODERUM din Târgu Jiu va realiza proiectul sălii multifuncționale de la Șomănești

Autoritățile din Telești au demarat procedurile de realizare a unei săli multifuncționale la Șomanești. Serviciile de proiectare pentru...

Schela, duminică, capitala teatrului!

Caravana Shakespeare ajunge pe 27 aprilie la Schela iar autoritatea locală invită cetățenii mici și mari sa participe...

Video: Ședință de instalare, la Obștea Peștișani, a noului șef al Ocolului Silvic Brâncuși! Inginerul Tisaru beneficiază de tot sprijinul

Conducerea Obștii Peștișani, formată din președintele Ion Poenaru și Consiliul Director, agenții economici aflați în relație contractuală cu...