ONG-urile solicită adoptarea inițiativelor privind combaterea violenței împotriva femeii

Data:

Distribuie știrea pe:

Mai multe organizaţii non-guvernamentale au solicitat Guvernului, prin intermediul unei scrisori deschise adresate premierului şi mai multor miniştri, adoptarea de urgenţă a iniţiativelor strategice privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, amintind că acestea au fost asumate de Executiv în luna ianuarie.

„Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, Coaliţia pentru Egalitate de Gen şi Reţeaua Rupem tăcerea despre violenţa sexuală fac un apel public pentru adoptarea de urgenţă a iniţiativelor strategice privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice asumate de Guvernul României în luna ianuarie a acestui an. (…) Am apreciat introducerea în obiectivele strategice sectoriale ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a unor iniţiative pentru modificarea legislaţiei privind protecţia copilului şi combaterea violenţei domestice”, precizează semnatarii scrisorii. Aceştia susţin că „tergiversarea elaborării cadrului legal pentru reglementarea ordinului de interdicţie emis de poliţist sub supravegherea procurorului în maxim 24 de ore de la constatarea faptei denotă rezistenţa autorităţilor responsabile în recunoaşterea problemelor cu care se confruntă femeile în accesul la justiţie, precum şi lipsa de interes pentru găsirea celor mai bune soluţii”.
Potrivit reprezentanţilor societăţii civile, statul trebuie să acţioneze în aşa fel încât să asigure protecţia efectivă a victimelor, să îmbunătăţească accesul lor la justiţie şi accesul la servicii adecvate, garantând respectarea tuturor drepturilor acestora.
„Măsurile legale cu privire la agresori, precum şi procedurile de aplicare sunt insuficiente şi transmit mesajul că instituţiile statului şi reprezentanţii săi tolerează actele de violenţă împotriva femeilor. Este vital ca aceste eforturi să fie sprijinite prin alocarea de resurse financiare corespunzătoare de la bugetul public, întrucât violenţa împotriva femeilor reprezintă o problemă de interes public. Semnalăm faptul că lipsa bugetării corespunzătoare a unor Programe de Interes Naţional pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice confirmă ignorarea acestei probleme de către Guvernul României”, se mai arată în scrisoare.
În opinia semnatarilor, toate aceste blocaje demonstrează că violenţa împotriva femeilor continuă să rămână un subiect marginal pentru autorităţi, fiind vorba de „un subiect pentru care nu există voinţa necesară la nivelul Guvernului astfel încât să găsească soluţiile potrivite pentru siguranţa imediată a victimelor violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice şi sancţionarea corespunzătoare a agresorilor”.
Scrisoarea este semnată de Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, Coaliţia pentru Egalitate de Gen şi Reţeaua Rupem tăcerea despre violenţa sexuală.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...