Marcel Romanescu și echipa sa pentru Consiliul Local Târgu Jiu sunt oficial în cursa pentru primăria municipiului. Candidaturilor social-democraților au fost depuse la BEJ.
“Am depus oficial candidaturile la Biroul Electoral Județean. Le mulțumesc colegilor din PSD pentru încrederea acordată și mai ales domnilor Mihai Weber și Cosmin Popescu! Le mulțumesc, de asemenea, celor 7000 de cetățeni ale căror semnături au fost depuse astăzi pentru candidatura la funcția de primar”, a transmis, ieri, Marcel Romanescu.
Echipa PSD este susținută și de Pro România.
„Mulțumesc președintelui Pro România, Alin Văcaru, dar și echipei domniei sale, pentru susținerea în alegeri! Nu în ultimul rând, mulțumesc familiei pentru susținere și pentru că îmi este mereu alături. Astăzi m-am bucurat de prezența mamei și a fiicei, care au ținut să mă însoțească la depunerea candidaturii. Venim în fața dumneavoastră cu o echipă foarte puternică, oameni bine pregătiți în domeniile lor de activitate, cunoscuți și apreciați în comunitate. La Târgu Jiu continuăm proiectele demarate, la care se adaugă multe altele noi a căror menire este dezvoltarea comunității”, a conchis primarul în exercițiu.