14.7 C
Târgu Jiu
vineri, 9 mai 2025 @ 20:23

Directorul general al ANL, în vizită de lucru la Rovinari! Un nou bloc în oraș

Data:

Distribuie știrea pe:

Directorul General al Agenției Naționale pentru Locuințe, gorjeanul Emanuel Oproiu, s-a aflat, miercuri, la Rovinari pentru a vedea stadiul lucrărilor de la blocul de locuințe ANL situat pe bulevardul Minerilor.

Directorul general a fost foarte încântat de stadiul lucrărilor, având în vedere că ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în toamna anului trecut, dar și de calitatea lucrărilor, atât la interior cât și la exterior, anunță autoritățile locale.

Blocul de locuințe, destinat închirierii pentru tinerii cu vârsta de până la 35 de ani, are o capacitate de 16 unități locative și va fi gata în cel mult trei luni. În această perioada următoare vor fi executate finisajele, racordurile la utilități, precum și lucrările de amenajare a zonelor adiacente.

“Cu ocazia vizitei de lucru, alături de specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe, a fost vizitată și locația unde va fi construit încă un bloc de locuințe ANL, de această dată cu o capacitate de 48 de unități locative și totodată am primit sprijin să depunem documentele în vederea construirii unui nou bloc de locuințe de închiriat pentru tinerii specialiști din sănătate si învățământ. Îi mulțumesc domnului director general, dar și domnului senator Ion Iordache, prezent de asemenea la Rovinari, pentru tot ajutorul de până acum, cât și pentru deschiderea și susținerea promise pentru viitor”, a transmis primarul orașului Rovinari, Robert Filip.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Vasile Crăciun, bărbatul dispărut din Văcarea, căutat de salvamontiști și polițiști

Vasile Crăciun din Văcarea, comuna Dănești, a dispărut de...

Foto: A intrat cu putere într-un cap de pod, la Turcinești! Șoferul cu leziuni multiple, la spital

Accident cu dăuna totală, astăzi, pe raza comunei Turcinești....

Primarul PSD de Turburea: Nu avem cum să pierdem!

Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea, este convins că în...

ULTIMELE ARTICOLE

Video: Nepoata minoră a unui patron din Bâlteni, lovită de un AUDI! Victima, transportată la spital

Tomniuc Daria Ștefania, în vârstă de 12 ani, este victima accidentului rutier din această seară, petrecut pe raza...

Vasile Crăciun, bărbatul dispărut din Văcarea, căutat de salvamontiști și polițiști

Vasile Crăciun din Văcarea, comuna Dănești, a dispărut de la domiciliu, în urmă cu 11 zile. Sexagenarul muncea...

Foto: A intrat cu putere într-un cap de pod, la Turcinești! Șoferul cu leziuni multiple, la spital

Accident cu dăuna totală, astăzi, pe raza comunei Turcinești. Un autoturism a lovit un cap de pod, șoferul...

Primarul PSD de Turburea: Nu avem cum să pierdem!

Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea, este convins că în alegerile de duminică, social-democrații, liberalii și reprezentanții UDMR își...

Dispensar nou la Licurici, sat Frumușei! Încep lucrările, anunță primarul

Vasile Măciucă, primarul comunei Licurici, anunță începerea lucrărilor la dispensarul de la Frumușei.  "Derulăm lucrările de construire și dotare...

Telești: Firma PRODERUM din Târgu Jiu va realiza proiectul sălii multifuncționale de la Șomănești

Autoritățile din Telești au demarat procedurile de realizare a unei săli multifuncționale la Șomanești. Serviciile de proiectare pentru...

Schela, duminică, capitala teatrului!

Caravana Shakespeare ajunge pe 27 aprilie la Schela iar autoritatea locală invită cetățenii mici și mari sa participe...

Video: Ședință de instalare, la Obștea Peștișani, a noului șef al Ocolului Silvic Brâncuși! Inginerul Tisaru beneficiază de tot sprijinul

Conducerea Obștii Peștișani, formată din președintele Ion Poenaru și Consiliul Director, agenții economici aflați în relație contractuală cu...