-0.4 C
Târgu Jiu
joi, 6 februarie 2025 @ 3:51

Delegație a șefilor de secții din Spitalului Târgu Cărbunești, la primar! Se clatină scaunul lui Mehedințu

Data:

Distribuie știrea pe:

O delegație a șefilor de secții din Spitalul Târgu Cărbunești a ajuns astăzi la primarul Dănuț Birău. Interesant este că, printre mai multe probleme ridicate în legătură cu activitatea spitalului, ar fi fost și schimbarea managerului Mehedințu, cu Dr.Diroescu Ciprian. Primarul Birău confirmă doar prezența delegației în biroul său, dar infirmă dorința de schimbare a managerului, cerută de numeroase voci de la vârful unității medicale, după scandalul “falimentul”.

În fruntea șefilor de secții a fost, astăzi, directorul medical Roibu, căruia i-ar fi expirat mandatul pe 4 iunie. În locul acestuia ar urma să fie pus Adam George, medic ginecolog. Primarul orașului Târgu Cărbunești confirmă că la el au ajuns astăzi patru medici, șefi de secții, discuțiile fiind însă unele private.

În spital există rumoare pe marginea destituirii cerute, după alegeri, pentru actualului manager Mehedințu,  pe motiv că există o lipsă de viziune al respectivului în actul de conducere. Personalul medical susține, în schimb, că cel mai bun pentru funcția de manager ar fi dr. ortoped Ivan care comunică foarte bine, care și-a făcut o echipă de invidiat și care “bate” prin dotări și profesionalism chiar Ortopedia SJU Târgu Jiu. Rămâne de văzut dacă primarul Birău acceptă schimbarea ceruta de șefii de secții, dar și ce varianta alege pentru managementul spitalului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Târgu-Jiu: Explozie la un bloc de pe strada Izlaz

Pompierii gorjeni au intervenit, astăzi, pe strada Izlaz din...

A intrat cu TIR,-ul într-o casă!

Un accident rutier a avut loc, acum, pe DN...

Video: Taxa de salubrizare majorată, ședință de Consiliul Local! Ce spune primarul Geogia

În cadrul ședinței Consiliului Local Bengești Ciocadia, de astăzi,...

ULTIMELE ARTICOLE

Ciucă și-a anunțat demisia din poziția de senator PNL

Liberalul Nicolae Ciucă și-a anunțat, în urmă cu câteva minute, public, demisia din poziția de senator.  "A sosit vremea...

Târgu-Jiu: Explozie la un bloc de pe strada Izlaz

Pompierii gorjeni au intervenit, astăzi, pe strada Izlaz din Târgu-Jiu în urma unei explozii generată de scurgerea de...

A intrat cu TIR,-ul într-o casă!

Un accident rutier a avut loc, acum, pe DN 6, pe raza localității Strehaia. Evenimentul rutier a avut...

Video: Taxa de salubrizare majorată, ședință de Consiliul Local! Ce spune primarul Geogia

În cadrul ședinței Consiliului Local Bengești Ciocadia, de astăzi, s-a votat ca taxa de salubrizare pentru anul 2025...

Lucrări gratuite de cadastru pentru locuitorii comunei Săulești! Din 3 februarie, anunță primăria

Primăria comunei Săulești va demararea lucrărilor de înregistrare sistematică a terenurilor în sistemul integrat de cadastru și carte...

Majorarea normei de hrană pentru polițiștii locali din Crasna, respinsă de șase consilieri AUR, PNL și USR

Majorarea normei de hrană pentru polițiștii locali din Crasna, proiect aprobat de primarul comunei, Aurel Vamvu, nu a...

Video: Reabilitarea Căminului Cultural din Bengești Ciocadia și Școala Bălcești, investițiile de început de an ale administrației Geogia

Primarul comunei Bengești-Ciocadia, Victor Geogia, anunță două investiții importante pentru comună, care vor fi demarate în 2024. Este...

Frauda prin pretinderea unei identități false! Recomandările Poliției

În ultima perioadă, criminalitatea informatică îmbracă diverse forme, cum ar fi înșelăciunea prin pretinderea unei identități false și...