-6.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 17 ianuarie 2026 @ 9:29

Dan Diaconescu, care se vedea în 2012 deputat de Gorj, condamnat pentru act sexual cu două minore

Data:

Distribuie știrea pe:

Dan Diaconescu, fostul lider al PPDD care în 2012 a candidat la Gorj pentru un loc de deputat, a fost condamnat de către Judecătoria Constanţa la opt ani de închisoare, pentru act sexual cu un minor în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată. Sentința instanței de fond nu este definitivă.

Potrivit deciziei magistraților din Constanța, Dan Diaconescu va sta opt ani și patru luni în închisoare, dintre care cinci ani și jumătate pentru faptele reținute în sarcina lui, în prezenta cauză, iar restul reprezintă pedeapsa rămasă neexecutată în alte dosare. Dan Diaconescu se aştepta o achitare, la ultimul termen, spunând că nu există probe la dosar.

Fostul politician şi patron de televiziune a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete, gemene, pe care le-a întâlnit în urmă cu patru ani, la mare, la un spectacol în staţiunea Olimp. Cele două fete erau minore la data comiterii faptelor, conform anchetatorilor.

Dan Diaconescu a făcut show la Târgu Jiu în 2012 când a candidat în Gorj pentru un loc de deputat, chiar pe colegiul unde era Victor Ponta. Lupta a fost extrem de strânsă, Ponta fiind ajutat de PSD și de Florin Cârciumaru pentru a-l învinge pe Diaconescu care își mutase televiziunea în municipiu, criticând toate proiectele edilitar gospodărești din oraș.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Serviciile de salubritate ale ADIS Gorj, cu prețul sub media județeană și națională

Tariful pentru serviciile de salubrizare în județul Gorj, gestionate...

Bărbat reținut la Târgu Jiu pentru furtul unui portofel

Polițiștii din Târgu Jiu au reținut un bărbat de...

Bărbat din Stănești, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Stănești,...

ULTIMELE ARTICOLE

Casa Iris, deschisă pentru persoanele fără adăpost în această perioadă

În contextul temperaturilor scăzute din aceste zile, Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță că Centrul Social de Urgență pentru...

Serviciile de salubritate ale ADIS Gorj, cu prețul sub media județeană și națională

Tariful pentru serviciile de salubrizare în județul Gorj, gestionate de ADIS Gorj, este de 16 lei pe persoană...

Bărbat reținut la Târgu Jiu pentru furtul unui portofel

Polițiștii din Târgu Jiu au reținut un bărbat de 55 de ani, din municipiu, după ce ar fi...

Bărbat din Stănești, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Stănești, este cercetat penal după ce a fost depistat conducând...

Conflict domestic în Negomir. Bărbat cercetat penal pentru violență în familie

Polițiștii din Rovinari au intervenit după ce o femeie de 61 de ani din comuna Negomir a sesizat...

Copac doborât de vânt, degajat de pompieri în zona Bârsești

Echipajele ISU Gorj au intervenit în această dimineață pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, în zona Bârsești....

Profesorul Eugen Velican a decedat! Mesajul fiicei: “Lumea mea a devenit astăzi mult mai goală”!

Cunoscutul profesor de limba și literatura română, Eugen Velican, a decedat astăzi la vârsta de 79 de ani....

Patru cupluri, căsătorite de primarul Romanescu la Poarta Sărutului din Târgu Jiu

Opt tineri îndrăgostiți au suportat, în această seară, frigul puternic, asta deoarece au fost înregistrate temperaturi de -5...