Situație complicată la Motru, locuitorii municipiului fiind de la începutul acestei luni fără apa caldă. Consiliul Local Motru a somat conducerea UATAA să pornească apa caldă, în caz contrar uzina va fi sancționată. Cu toate acestea, conducerea liberală a uzinei se face că nu vede și nu aude, directorul Dorel Drăghici fiind văzut pe străzi, în campanie electorală, alaturi de candidatul PNL, Gigel Jianu.
Practic, luni, după 15 zile, UATAA ar trebui să repornească apa calda pentru cetățenii orașului. Primarul Cosmin Morega este însă îngrijorat că acest lucru nu se va întâmpla nici luni.
„În urma verificării rețelelor termice care au funcționat în perioada de iarnă și vor funcționa și în perioada de vară, precum și avariilor constatate pe acestea, estimăm că SC. UATAA Motru SA va începe furnizarea apei calde menajere în data de 15.04.2024. Până la acea dată rugăm datornicii să-și achite datoriile pentru a putea asigura achiziționarea combustibilului necesar funcționării și sumele necesare reparațiilor pentru funcționarea în iarna 2024-2025”, conform reprezentanților Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru.
În momentul de față, cele 17 asociații de proprietari din Motru au datorii către UATAA de peste 17 milioane de lei.