Candidații pentru funcția de judecător al CCR, în fața Comisiei Juridice a Senatului condusă de senatorul Rujan

Data:

Distribuie știrea pe:

Biroul permanent al Senatului a declanşat, miercuri, procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituţională din partea acestui for legislativ, termenul de depunere a candidaturilor fiind 20 iunie.

Candidaţii vor fi audiaţi de Comisia juridică pe 23 iunie, în aceeaşi zi urmând să fie votat şi numit în plenul Senatului noul judecător al Curţii. Comisia este condusă de către senatorul de Gorj, Ion Cristinel Rujan.

Mandatul lui Marian Enache de judecător al CCR, preşedinte interimar al Curţii începând din 11 iunie, expiră pe 12 iulie. Potrivit Constituţiei României, Curtea Constituţională se compune din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României (art. 142 din Constituţia României).

Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia pentru o perioadă de 3 ani. Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din trei în trei ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii, mai arată Constituţia României (art. 142).

Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit votul majorităţii membrilor prezenţi. Candidaturile se pot depune la Comisia juridică de grupurile parlamentare. Fiecare candidat va depune un „curriculum vitae” şi actele doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie. Candidaţii vor fi audiaţi de comisie. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toţi candidaţii, conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (art. 5).

Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior (art. 143 şi 144 din Constituţie).

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Un bust de lemn care îl înfățișează pe Brâncuși, realizat în timpul Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, va fi expus în holul CJ...

Un bust din lemn, care îl înfățișează pe Constantin Brâncuși, realizat de către sculptorul George Bostănică din Polovragi,...

Vicepreședintele CJ Gorj, Anca Bordușanu, a felicitat Ministerul Economiei Digitalizării Antreprenoriatului și Turismului pentru organizarea Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri de la Târgu...

Anca Bordușanu, vicepreședintele Consiliului Județean, a mulțumit organizatorilor, Ministerul Economiei Digitalizării Antreprenoriatului și Turismului pentru felul cum a...

Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, deschis astăzi oficial! Ce au spus autoritățile prezente la eveniment

Originalitate, la Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, deschis, oficial, astăzi în municipiu, pe esplanada stadionului “Constantina Diță”!...

Mașina furată la Țicleni, depistată la Scoarța! Pentru autoturismul avariat, făptașul după gratii

Reținut după ce a furat un autoturism din Țicleni, l-a avariat și abandonat la Scoarța! Polițiștii din cadrul Poliției...

Primăria Motru va avea propriul parc fotovoltaic

Municipiul Motru va avea propriul parc fotovoltaic! Acesta va reduce considerabil cheltuielile la energia electrică, cheltuieli determinate iluminatul...

Produse deosebite, expuse astăzi, în prima zi a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri din municipiu

Farfurii pictate, olărit, bijuterii, creme și loțiuni din ingrediente naturale, obiecte de decor, jucării, obiecte vestimentare realizate de...

Primăria Târgu Jiu anunță restricții de circulație în municipiu pe 24 octombrie

Restricții de circulație în municipiul Târgu Jiu! La data de 24 octombrie 2026, în intervalul orar 12:45–14:15, circulația rutieră...

127 de meșteșugari și artizani participă la Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri de la Târgu Jiu

Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri se deschide mâine la Târgu Jiu: 127 de meșteșugari și artizani participă...