17.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 18 aprilie 2026 @ 13:37

Campanie de sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpâni, la Bălănești

Data:

Distribuie știrea pe:

Autoritatea locală din Bălănești a aprobat și susținut campania de sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpân, realizată în localitate.

“Am fost prezenți în localitatea Bălănești, alături de reprezentanți ai Poliției Animalelor, în cadrul unei acțiuni de informare adresate cetățenilor. Scopul principal al întâlnirii a fost conștientizarea populației cu privire la obligativitatea sterilizării câinilor, conform prevederilor legale în vigoare. Discuțiile cu localnicii au fost constructive și au vizat aspecte esențiale precum: Importanța identificării și înregistrării animalelor de companie; Responsabilitățile deținătorilor de animale; Sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare a legislației. Totodată, a fost subliniată și necesitatea microcipării, ca măsură complementară sterilizării, esențială pentru reducerea numărului de animale abandonate și pentru protejarea sănătății publice și a mediului”, au transmis organizatorii.

“Le mulțumim tuturor cetățenilor care au participat și care au dat dovadă de deschidere față de aceste inițiative. Continuăm astfel seria de acțiuni în județ, alături de autoritățile competente, pentru promovarea bunăstării animalelor și aplicarea unitară a legii. Pe această cale, îi mulțumim și domnului Gil Boroiu, o persoană implicată de-a lungul anilor în numeroase campanii dedicate atât câinilor cu stăpân, cât și celor fără stăpân, precum și domnului primar Ovidiu Pungan, care a înțeles importanța unor astfel de discuții directe cu cetățenii și a sprijinit desfășurarea acestei activități”, au completat cei de la Protecția Animalelor din CJ Gorj.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe...

ULTIMELE ARTICOLE

O firmă din Stoina se ocupă de dirigenția de șantier pentru noua grădiniță din comună

Firma Emdemnic SRL din comună Doina se ocupa de dirigenția de sa fier pentru proiectul de realizare a...

Cauzele incendiului de la SE Rovinari!

S-a aflat cauză incendiului de la SE Rovinari! Focul care a izbucnit astăzi la Termocentrală Rovinari a afectat...

Explozia din Rahova: Luni de suferință, zero soluții, oameni lăsați fără case, statul întârzie! Reacția ACT

După explozia din Rahova, familii întregi trăiesc încă departe de casele lor. ACT și Claudiu Richard Târziu critică...

Primarul Romanescu a făcut două propuneri pentru titlul de “Cetățean de Onoare” al municipiului Târgu Jiu: Mario Scurtu și Mark Ilieș

Doi tineri care s-au remarcat prin rezultate educaționale deosebite, unul fiind admis la la prestigioasa Universitate Harvard iar...

Sărbătorile schimbă programul pentru ridicarea deșeurilor

Având în vedere apropierea Sărbătorilor Pascale, programul de colectare a deșeurilor se modifică temporar în mai multe unități...

Drăguțești: Au început lucrările în satul Dâmbova, pentru introducerea rețelei de gaze

Vești bune pentru locuitorii satului Dâmbova din comună Drăguțești. La finalul lunii martie au debutat lucrările pentru introducerea...

Profesorul Dan Șalapa, în prefața volumului ”Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”: Nemurirea este o formă de viață a artistului!

Cel de-al patrulea volum al artistului Doru Dădălau, "Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, al...

Acțiunea Conservatoare România: Marșul pentru Viață și mesajul „Basarabia e România”, două acțiuni, un singur crez!

Acțiunea Conservatoare România, condusă de Claudiu Richard Târziu, transmite un mesaj puternic prin Marșul pentru Viață și comemorarea...