Activități educative desfășurate de IPJ Gorj

Data:

Distribuie știrea pe:

La data de 13 februarie 2024, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, prin compartimentele de specialitate au desfășurat o activitate la Școala Gimnazială ,,Gheorghe Tătărescu” din Târgu Jiu, pentru prevenirea violenței în școli, fenomenelor de absenteism sau abandon școlar, delincvență juvenilă, dar și pe linie de educație rutieră.

Astfel, polițiști ai Serviciului Rutier și Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități informativ-preventive pe linia prevenirii și combaterii violenței în școli.

Discuțiile interactive au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor, reducerea actelor de violență, prin conștientizarea implicațiilor acestui fenomen, sub aspect juridic, social și emoțional.

Polițiștii au prezentat noțiunile generale ale fenomenului de tip bullying, care sunt modalitățile de intervenție și combatere, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice și importanța dezvoltării abilităților non-violente de gestionare a conflictelor.

Elevii au ascultat cu interes explicațiile și recomandările polițiștilor și au participat interactiv la discuții.

Scopul polițiștilor, prin astfel de activități este acela de a fi alături de elevi, de a-i ghida și învăța cum să fie responsabili, în vederea adoptării unei bune conduite în societate.
Prevenirea delincvenței juvenile, abandonului școlar și absenteismului de la orele de curs reprezintă priorități pentru polițiștii Biroului Siguranță Școlară, context în care, astfel de activitati se vor desfășura și în perioada următoare.

De asemenea, polițiștii Serviciului Rutier le-au reamintit micilor participanți la trafic normele sociale după care trebuie să se ghideze pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietoni.

Polițiștii, prin metode interactive, jocuri și provocări, le-au pus copiilor în vedere cele mai importante reguli circulației rutiere, pe înțelesul lor.

Recomandări pentru elevi în vederea prevenirii violenţei în şcoli:

– Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii! Evitaţi prietenia persoanelor violente sau conflictuale!

– Dacă sunteți victima comportamentului violent din partea unor colegi sau a altor persoane din anturaj, anunțați profesorii, părinții sau poliția, pentru a fi ajutați!

– Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute, pentru a nu fi manipulaţi să comiteţi infracţiuni sau să deveniţi victima acestora!

În cadrul discuțiilor au fost atinse subiecte precum abuzul fizic și emoțional asupra minorilor, precum și metodele de prevenire ale acestuia.

Elevii au identificat, împreună cu polițiștii, factorii favorizanți și măsurile de prevenire pe care ar trebui să le aibă în vedere pentru a nu ajunge în postura de victimă.

Aceste întâlniri urmăresc încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Mesajul primarului Drăgoescu, la deschiderea noului an școlar la Fărcășești: Școala este locul unde vă formați ca oameni!

Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, a fost prezent la...

Spectacol deosebit, de Ziua Comunei Fărcășești

Autoritățile pregătesc un spectacol de muzică populară, cu interpreți...

Eveniment cultural inedit, la Masa Tăcerii din Târgu Jiu

Masa Tăcerii devine Masa Lecturii. Cărturești celebrează 150 de...

ULTIMELE ARTICOLE

Somelier de Grătar: concursul care analizează preferințele pentru vin ale românilor, județ cu județ

Harta preferințelor românilor pentru vinul ce însoțește grătarul începe să prindă contur, iar rezultatele de până acum sunt...

Mesajul primarului Drăgoescu, la deschiderea noului an școlar la Fărcășești: Școala este locul unde vă formați ca oameni!

Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, a fost prezent la descinderea noului an școlar, unitățile fiind reabilitate și modernizate,...

Spectacol deosebit, de Ziua Comunei Fărcășești

Autoritățile pregătesc un spectacol de muzică populară, cu interpreți îndrăgiți, de Ziua Comunei Fărcășești! Constantin Enceanu, Dumitru Vasilescu,...

Eveniment cultural inedit, la Masa Tăcerii din Târgu Jiu

Masa Tăcerii devine Masa Lecturii. Cărturești celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un eveniment...

Parcări Târgu Jiu, o aplicație utilă pentru municipiu! Primarul Romanescu: “ Oferă disponibilitate în timp real”!

Aplicație utilă pentru municipiu-“Parcări Târgu Jiu”, cu ajutorul căreia găsiți rapid locuri de parcare libere în oraș. Chiar...

O firmă din Târgu Jiu va moderniza sistemul de alimentare cu energie electrică a stației din Valea cu Apă

Autoritatea locală din Fărcășești a scos la licitație proiectarea și execuția proiectului de  „Modernizare a sistem de alimentare...

Primăria Târgu Jiu a afișat primele două liste cu beneficiarii locuințelor sociale din zona Narcise

Primăria Târgu Jiu începe procedura de repartizare a celor 196 de locuințe sociale construite în cartierul Narciselor. Lista...

Proiect important pentru Peșteră Muierilor, semnat de primarul din baia de Fier

Proiect de importanță majoră semnat astăzi de autoritatea locală din Baia de Fier! Este vorba despre contractul de...