Accident la Fărcășești. Șoferul avea alcoolemie de peste unu la mie

Data:

Distribuie știrea pe:

La data de 29 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bătrbat de 56 de ani, din comuna Bolboși, cu privire la faptul că, pe raza comunei Fărcășești, s-a produs un accident de circulație.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 50 de ani, din comuna Mătăsari, conducea un autoturism, pe DC674 Vlăduleni, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul de deplasare și a căzut într-un canal de deversare a apei pluviale.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager de 54 de ani, din comuna Mătăsari, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...