Accident cu o victimă, la Stoina

Data:

Distribuie știrea pe:

 

La data de 9 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Stoina, a avut loc un eveniment rutier cu victimă.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care au stabilit faptul că în timp ce un tânăr de 19 ani, ani, din comuna Stejari, conducea un autoturism, pe DN 6 B, din direcția Crușeț către Stoina, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a sensului de deplasare, intrând în coliziune cu mai mulți copaci, după care s-a răsturnat.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care se afla singur în autovehicul, acesta fiind transportat, de un echipaj al ambulanței, la spital, pentru investigații medicale.

Conducătorul nu a putut fi testat cu aparatul etilometru, din cauza stării medicale, urmând a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei posibile alcoolemii.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...