7.6 C
Târgu Jiu
joi, 17 octombrie 2024 @ 2:53

Accident cu o victimă la Ploștina

Data:

Distribuie știrea pe:

În cursul zilei de azi-21 martie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN-67-Ploștina.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 36 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Târgu Jiu către Motru, la efectuarea unui viraj la stânga, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Motru.

În urma accidentului a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Liberalii gorjeni, oficial în cursa pentru parlamentare

Echipa liberală din Gorj a depus astăzi dosarele de...

Festival de toamnă la Rovinari

Primăria și Consiliul Local al Orașului Rovinari, în parteneriat...

Accident bizar la Cocoreni

O mașină a ajuns suspendată pe un gard în...

ULTIMELE ARTICOLE

Târgu-Jiu: Cercetat pentru exploatare sexuală a unei femei, în Anglia

La data de 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu...

Liberalii gorjeni, oficial în cursa pentru parlamentare

Echipa liberală din Gorj a depus astăzi dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare din decembrie. În democrație este...

Festival de toamnă la Rovinari

Primăria și Consiliul Local al Orașului Rovinari, în parteneriat cu S.C. PROMEDIARECORD SRL, organizează, în perioada 18-20 octombrie...

Accident bizar la Cocoreni

O mașină a ajuns suspendată pe un gard în urma unui accident de circulație produs în localitatea Cocoreni,...

Competiție sportivă la Bălești

Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” din comuna Bălești a organizat Competiția FOTBALUL-PASIUNEA MEA. Elevii din Ceauru, Bălești și Cornești au...

Festivalul Revive iar la Godinești!

Asociația VICTE organizează, la Godinești, o nouă ediție a Festivalului Revive, un eveniment cultural ce își propune să...

Gabriel Crăc, noul viceprimar al orașului Rovinari!

În cadrul ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local al orașului Rovinari, a fost ales astăzi viceprimar al...

Festivalul Revive revine la Godinești

Asociația VICTE organizează, în Godinești, o nouă ediție a Festivalului Revive, un eveniment cultural ce își propune să...