A călcat pedala până la 200!

Data:

Distribuie știrea pe:

Un șofer în vârstă de 29 de ani a fost prins de poliţiştii de la rutieră în timp ce conducea un automobil cu peste 200 de kilometri la oră. Pe acel sector de drum unde a fost depistat șoferul care zbura cu peste 200 de kilometri la oră se circulă cu o viteză legală este de 70 de kilometri la oră, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei de poliție, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Gorj au oprit în trafic un tânăr în vârstă de 29 de ani, din oraşul Rovinari, care a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Vârţ, cu viteza de 208 kilometri la oră, în contextul în care limita maximă de viteză este de 70 kilometri la oră.

Șoferul vitezoman s-a ales cu carnetul de conducere suspendat pentru mai multe luni. Poliţiştii de la brigada rutieră care l-au depistat pe șofer cu viteza incredibilă au luat măsura suspendării dreptului de a conduce al acestuia pe o perioadă de trei luni.

De asemenea, tânărul șofer vitezoman a fost sancționat și cu o amendă substanțială. Polițiștii de la rutieră i-au aplicat o sancţiune contravenţională de 1.305 lei, potrivit OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...