7.6 C
Târgu Jiu
joi, 17 octombrie 2024 @ 3:08

Atelier educativ și de creație pentru copii la Muzeul Județean Gorj. Reconstituiri istorice în desene

Data:

Distribuie știrea pe:

Copiii care au participat, vineri, la Programul de Educație Muzeală al Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” au avut ocazia să se transpună în epocile istorice, creând povești ilustrate, poziționate, ca timp, din Preistorie până în Epoca Modernă.

,,Mai întâi, copiii au vizitat expoziția de istorie și arheologie, observând cu atenție unde locuiau, cum își procurau hrana și cum se îmbrăcau oamenii, de-a lungul câtorva epoci. Apoi, au urmărit un episod din filmul animat „Aventuri în Epoca de Piatră – Familia Flinstone”. La final, și-au ales fiecare câte o epocă în care să devină personaje. S-au înarmat cu fotografii făcute în muzeu, au primit coli de desen și ceracolor și s-au pus pe inventat povești în imagini, despre o zi din viața lor, așa cum ar fi trăit-o cu mii sau chiar sute de mii de ani în urmă. Cei mici au avut ocazia, astfel, să-și dezvolte atenția la detalii, creativitatea, talentul la desen și stima de sine. De asemenea, au putut să exerseze oratoria, prezentând la microfon, atât colegilor cât și părinților veniți să-i ia acasă, poveștile ilustrate, în care au devenit personaje, după preferințe: în Epoca de Piatră, perioada daco-romană, Epoca Medievală, sau Epoca Modernă.

Aceste activități, care sunt puse în practică de echipa de specialiști a muzeului, sprijiniți de voluntari, fac parte din Programul de Educație Muzeală organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Cei care doresc să participe, trebuie să-și ia bilete din timp, locurile fiind limitate”, au transmis reprezentanții Muzeului Județean Gorj.

Activitățile care urmează și condițiile de participare pot fi găsite pe pagina de Facebook a muzeului: https://www.facebook.com/muzeulgorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Liberalii gorjeni, oficial în cursa pentru parlamentare

Echipa liberală din Gorj a depus astăzi dosarele de...

Festival de toamnă la Rovinari

Primăria și Consiliul Local al Orașului Rovinari, în parteneriat...

Accident bizar la Cocoreni

O mașină a ajuns suspendată pe un gard în...

ULTIMELE ARTICOLE

Târgu-Jiu: Cercetat pentru exploatare sexuală a unei femei, în Anglia

La data de 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu...

Liberalii gorjeni, oficial în cursa pentru parlamentare

Echipa liberală din Gorj a depus astăzi dosarele de candidatură pentru alegerile parlamentare din decembrie. În democrație este...

Festival de toamnă la Rovinari

Primăria și Consiliul Local al Orașului Rovinari, în parteneriat cu S.C. PROMEDIARECORD SRL, organizează, în perioada 18-20 octombrie...

Accident bizar la Cocoreni

O mașină a ajuns suspendată pe un gard în urma unui accident de circulație produs în localitatea Cocoreni,...

Competiție sportivă la Bălești

Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” din comuna Bălești a organizat Competiția FOTBALUL-PASIUNEA MEA. Elevii din Ceauru, Bălești și Cornești au...

Festivalul Revive iar la Godinești!

Asociația VICTE organizează, la Godinești, o nouă ediție a Festivalului Revive, un eveniment cultural ce își propune să...

Gabriel Crăc, noul viceprimar al orașului Rovinari!

În cadrul ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local al orașului Rovinari, a fost ales astăzi viceprimar al...

Festivalul Revive revine la Godinești

Asociația VICTE organizează, în Godinești, o nouă ediție a Festivalului Revive, un eveniment cultural ce își propune să...