-0.9 C
Târgu Jiu
marți, 14 ianuarie 2025 @ 4:32

Dosar penal pentru constituire grup infracțional: Primarul de Săulesti, juristul și consilierul pe fonduri europene și-au luat bolizi noi!

Data:

Distribuie știrea pe:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești are în lucru, de miercuri, un dosar penal privind constituire de grup infracțional organizat, care îl vizează pe primarul PSD de Săulești, Drăghici Rucsandra Constantin, pe juristul primăriei, Iustin Andrița și pe consilierul superior pe fonduri europene, Costeluș Cosmin Ceaușu.

Cei trei au fost acuzați de un localnic că ar vinde terenuri agricole  și locuințe de pe raza comunei Săulesti, la negru, beneficiind de informații pe care le folosesc din UAT, îmbogătindu-se astfel pe seama cetățenilor fără posibilități materiale obligați să își vândă proprietățile sau profitând de rudele decedaților din localitate care vor să înstrăineze rapid terenurile și casele celor morți. Grav este că, în ultimul an, cei trei(primarul, juristul și consilierul pe fonduri europene) și-au schimbat toți mașinile din dotare, achiziționând bolizi pe care i-au parcat cu nonșalanță in fața primăriei, autoturismele având numele de înmatriculare roșii.

Dosarul refuzat la PJ Târgu Cărbunești a făcut naveta până la Parchetul Înaltei Curți 

Reclamantul a depus dosarul inițial la PJ Târgu Jiu dar de aici a fost trimis la PJ Târgu Cărbunești unde polițiștii au refuzat să ancheteze dosarul pe motiv că cei vizați sunt “grei” și cu “relații la nivel înalt”, cum însuși primarul se laudă pe o înregistrare audio.

De la PJ Târgu Cărbunești, dosarul a fost trimis înapoi la domiciliul petiționarului care l-a Parchetului Înaltei Curții care l-a înregistrat în formă depusă “constituire de grup infracțional”. Parchetul Înaltei Curți l-a trimis la Parchetul Curții de Apel Craiova iar de aici la Parchetul Târgu Cărbunești care i l-a restituit, culmea, polițistului care a refuzat ancheta. Este vorba despre agentul de poliție Cojan de la Secția 6 Rurală Târgu Cărbunești.

Se fac cercetări în campanie electorală?!

Acum se fac, se pare, cercetări in rem pentru faptă, dar sunt dubii serioase că dosarul, refuzat la cercetare și plimbat pe la atâtea parchete, va fi cercetat cu celeritate. Petiționarul este Sanda Constantin, din Săulești, persoană fără culoare politică, fără să fie membru al vreunui partid ori cu intenții de candidatură la alegerile din iunie.

“Cei trei au pus la cale, în opinia mea, o afacere imobiliara clandestină sub acoperișul primăriei în ultimii zece ani. Respectivii au tranzacționat astfel zeci de terenuri și case din comună folosi du-se de informații din baza de date a primăriei și de calitatea funcției publice, deținute în UAT. Sunt contracte de vânzare cumpărare în derulare în care respectivii au intervenit. În opinia mea, primarul găsește proprietățile, juristul caută și găsește calea prin care sa fie vândute proprietățile iar cel de la fonduri europene face tranzacțiile, beneficiind de o parte din bani cu care se vând acestea. Și acum, consilierul are la vânzare o casă cu aceasta destinație în satul Dolcești, proprietatea fiind gestionată de la numiții: Gruia Ana și Nicolae. Casa este în imediata vecinătate a locuinței protopopului Mărgineanu. La casă, culmea, sunt folosiți angajații primăriei de la apă și canal care se ocupă de repararea imobilului care a fost pregătit pentru vânzare. Consilierul Ceausu a ajuns să fie mandatar pentru vânzarea proprietăților ca cea de la Dolcești”, a spus Sanda, care a depus dovezi concludente la dosarul cauzei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

MAX deschide un nou magazin în Târgu Jiu! Unitatea asigură 115 noi locuri de muncă

O nouă investiție, care va asigura 115 noi locuri...

Primarul Dijmărescu anunță începerea construcției pentru capela din Cartiu!

Enoriașii din Parohia Cartiu, din comuna Turcinești vor avea...

Copil de 4 ani, dat dispărut duminică, găsit mort pe un câmp

Un copil de 4 ani din Craiova a fost...

ULTIMELE ARTICOLE

Gorj: Singurul Supermarket care îți dă un leu în loc de 50 de bani pe sticlele reciclate ReturoSGR

Kaufland oferă recompense clienţilor care reciclează ambalaje cu simbolul SGR la aparatele din magazinele sale şi scanează, în...

MAX deschide un nou magazin în Târgu Jiu! Unitatea asigură 115 noi locuri de muncă

O nouă investiție, care va asigura 115 noi locuri de muncă, se va inaugura în Târgu Jiu. Este...

Primarul Dijmărescu anunță începerea construcției pentru capela din Cartiu!

Enoriașii din Parohia Cartiu, din comuna Turcinești vor avea o capelă a cărei piatră de temelie a fost...

Copil de 4 ani, dat dispărut duminică, găsit mort pe un câmp

Un copil de 4 ani din Craiova a fost găsit mort pe un câmp, aflat la marginea orașului....

Deputatul Manta: “Ultimul caz de agresiune în școală m-a frapat, după cum cred că a șocat orice părinte!”

Parlamentarul PSD de Gorj, Claudiu Manta, a avut o reacție publică  vizavi de incidentul de joi de la...

Bumbești Jiu: Și-a bătut și fosta nevastă și fiul! Ordin de protecție pentru septuagear

La data de 10 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au fost sesizați prin apel 112...

Dreptate pentru tânărul decedat Andrei, cerută de FACIAS! A depus un denunț penal, ajuns pe masa PJ Târgu Jiu

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) trage un semnal de alarmă: la două luni de la...

Tânără din Polovragi, implicată într-un accident la Măldărești, în Vâlcea

O femeie în vârstă de 29 de ani din Polovragi a fost rănită într-un accident rutier petrecut pe...