Primarul comunei Stejari, cel mai tânăr pe care îl are Gorjul, consideră că trebuie să lase ușile deschise larg, să organizeze spectacole și festivaluri, pentru că localitatea pe care o conduce sa fie vizibilă în Gorj și nu numai.
Potrivit primarului, ce sa faci cu canalizarea dacă satele comunei sunt depopulate. Se investesc banii mulți în utilități ca, în final, populația îmbătrânită sa nu se racordeze la acestea.
“Conuna Stejari este una îmbătrânită, cu o natalitate scăzută și o mortalitate ridicată. Eu vreau să se populeze satele comunei, sa vina oameni noi care sa aprecieze frumusețea locurilor, sa vrea să își construiască aici locuințe ori sa le reabiliteze pe cele existente. Atunci sunt de folos utilitățile in care se investește enorm. Eu nu aduc oamenii în comuna că au canalizare ci daca înțeleg că aici au ce le trebuie pentru un trai decent, că autoritatea locală îi ajută, că le organizează și petreceri, festivaluri, zilele comunei, că vor locui într-un spațiu cald nu anost”, a declarat primarul Robert Păiuși.