FACIAS cere ministrului Sănătăţii să trimită corpul de control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu

Data:

Distribuie știrea pe:

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită Ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, să dispună efectuarea unei anchete complexe la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu de către corpul de control. Această unitate medicală, cea mai importantă din judeţul Gorj, care oferă servicii pentru peste 30.000 de locuitori, a fost scena unor abuzuri şi incidente grave, culminând cu moartea unui adolescent de 16 ani.

FACIAS atrage atenţia că tragicul caz al lui Andrei Marius Drăgan nu este un incident izolat, ci reflectă probleme sistemice grave în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Moartea adolescentului, cauzată de refuzul nejustificat al medicului de gardă de a efectua o intervenţie salvatoare, dar şi alte cazuri care au avut loc în ultimii patru ani, dezvăluie lipsă profundă de responsabilitate şi de respect faţă de drepturile fundamentale ale pacienţilor.

În octombrie 2020, presa a relatat despre moartea suspectă a unui pacient internat la secţia de psihiatrie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, care s-a spânzurat în timp ce conducerea spitalului susţinea că era „sedat şi monitorizat”. În mai 2023, spitalul a fost afectat de o criză majoră de personal, rămânând fără medici pentru liniile de gardă de la cardiologie, ceea ce a generat riscuri semnificative pentru pacienţii cu urgenţe cardiovasculare.

Un an mai târziu, în mai 2024, un bebeluş de doar o lună a murit după ce a fost trimis acasă de medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, fără o evaluare medicală completă. Un alt caz a avut loc în august 2024, când un angajat al spitalului a fost prins furând mâncarea pacienţilor, depozitată în portbagajul propriei maşini, un gest care subliniază nu doar lipsa de etică, ci şi neglijenţa managerială. Apoi, pe 16 septembrie 2024, un echipaj de ambulanţă şi-a permis să ia o pauză de jumătate de oră în timpul unei misiuni de urgenţă, lăsând un pacient pe targă.

FACIAS constată că aceste incidente, raportate în mod repetat de mass-media, reflectă o lipsă profundă de responsabilitate, profesionalism şi etică, precum şi un dezinteres alarmant al autorităţilor locale şi al instituţiilor de control faţă de necesitatea unor investigaţii transparente şi riguroase. Totodată, FACIAS observă că, concluziile rapoartelor pe aceste cazuri nu au scos la iveală adevăratele probleme, ci doar încălcări superficiale ale unor proceduri, lăsând impresia că responsabilitatea reală este ascunsă sau ignorată.

Având în vedere aceste abuzuri şi probleme recurente, FACIAS solicită intervenţia imediată a corpului de control al Ministrului Sănătăţii pentru a asigura transparenţa şi corectitudinea în investigarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Este imperativ ca autorităţile competente să acţioneze fără întârziere, să identifice şi să sancţioneze persoanele responsabile pentru a preveni repetarea acestor tragedii.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...