Padeș votează PSD!

Data:

Distribuie știrea pe:

Padeș este una dintre localitățile Gorjului care se bucură pe deplin de una dintre cele mai importante investiții în infrastructură de la nivel județean. Este vorba despre modernizarea DN 67 Târgu Jiu- Baia de Aramă, proiect susținut și realizat datorită deputatului Mihai Weber, președintele PSD Gorj. Localitatea rămâne în atenția parlamentarilor PSD, în contextul în care, 2021 este declarat Anul Tudor Vladimirescu. Aici, vor avea loc o serie de manifestări, care vor pune în valoare potențialul imens al zonei din punct de vedere turistic. Pentru asta este nevoie de implicare și determinare din partea autorităților locale și județene, dar și de susținere din partea parlamentarilor.
„Încărcată cu o istorie bogată, Padeș este una dintre cele mai frumoase localități ale Gorjului. Vreau să vă spun că la noi ajung oameni de peste tot, care sunt cuceriți de frumusețea locului. Dar nu este suficient. Noi nu avem minerit și energie de unde să ne vină bani. Trebuie să ne dezvoltăm din punct de vedere turistic. Avem nevoie de măsuri clare de sprijin pentru micii întreprinzători. PSD are soluții și a demonstrat, atunci când s-a aflat la guvernare, că ceea ce a propus a făcut”, a declarat Primarul de la Padeș, Mihăiță Troacă.

Comandat de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Gorj.
Executat de Asociația Pro Gorjeanul – portal: www.progorj.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 11200020

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Capela din Ploștina, oferită parohiei pentru următorii 25 de ani

Prima capelă construită în zona Motru în ultimele două...

Primăria Bărbătești face un studiu de fezabilitate pentru energia verde

Primăria Bărbătești a achiziționat de la firma GMC Bussines...

Ultimele străzi din Telești au fost asfaltate

Reprezentanții autorității locale din Telești anunță că finalizează, în...

ULTIMELE ARTICOLE

Proiect important pentru Peșteră Muierilor, semnat de primarul din baia de Fier

Proiect de importanță majoră semnat astăzi de autoritatea locală din Baia de Fier! Este vorba despre contractul de...

Capela din Ploștina, oferită parohiei pentru următorii 25 de ani

Prima capelă construită în zona Motru în ultimele două decenii a fost dată utilizatorului de drept! De ieri,...

Primăria Bărbătești face un studiu de fezabilitate pentru energia verde

Primăria Bărbătești a achiziționat de la firma GMC Bussines Act din București servicii de elaborare a Studiului de...

Ultimele străzi din Telești au fost asfaltate

Reprezentanții autorității locale din Telești anunță că finalizează, în aceste zile din luna august, investițiile de infrastructură rutieră...

Ghiozdane și rechizite pentru copiii din Târgu Jiu proveniți din familii cu probleme sociale

În jur de 300 de elevi din Târgu Jiu, proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, aflate în...

CNET Târgu Jiu: Cantina și internatul unității de învățământ sunt reabilitate

Căminul și cantina Colegiului Național "Ecaterina Teodoroiu" sunt încă două obiective ce au fost finalizate. Peste 100 de...

Trei zile de distracție la Festivalul Berii de la Târgu Jiu

Festivalul Berii la Târgu Jiu: Evenimentul se desfășoară în perioada 21-23 august 2026 în Parcul Narciselor iar organizatorii...

Pas important pentru realizarea infrastructurii viitorului Parc Industrial din Bălești

Pași importanți pentru realizarea Parcului Industrial de la Bălești! Asta după ce Consiliul Județean Gorj a depus spre...