Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 și de la Grădinița nr.7 Motru au sărbătorit deja, de astăzi, 1 Iunie printr-un party de excepție, la care au participat cadrele didactice, copiii dar și părinții și bunicii celor mici. Aceste activități recreative ( desene pe asfalt, mini spectacole, jocuri distractive) au avut loc în piațeta din fața primăriei dar și în curtea grădiniței cu program prelungit.
Toți copiii au primit dulciuri și răcoritoare fiind răsfățați anticipat cu ocazia Zilei de 1 Iunie, ei dând, la rândul lor, un spectacol de excepție, unde nu au lipsit zâmbetele, fericirea și micile nebunii ale copilăriei.
Primarul Morega a fost prezent la aceste evenimente, bucurându-se alături de cei mici. De altfel, copiii l-au înconjurat cu drag, primarul fiind considerat prietenul lor, edilul făcându-și timp, săptămânal, dar și de cate ori are ocazia, să ii viziteze pe cei mici.Primăria Motru a susținut aceste evenimente și îi invită și mâine, începând cu orele 10.00, pe copiii orașului, alaturi de părinți, frați și bunici, în piațeta din fața primăriei. Aici vor avea loc nenumărate alte manifestări, dedicate copiilor de 1 Iunie.Daca vremea nu va permite realizarea evenimentelor programare în aer liber, acestea vor fi mutate, mâine, în interiorul primăriei, în holul Casei de Cultură, în catedrala Ortodoxă dar și în Sala de Sport.