9.6 C
Târgu Jiu
joi, 24 octombrie 2024 @ 2:40

Unul dintre cele mai mari cartiere din Târgu Jiu, după reabilitare

Data:

Distribuie știrea pe:

Cartierul Plopilor, unul dintre cele mai mari din municipiul Târgu Jiu, a fost reabilitată cu fonduri de la bugetul local. A fost o intervenție complexă și de durată, ce a constat în modernizarea canalizării, a rețelei de alimentare cu apă, au fost reconfigurate aleile, parcările și spațiile verzi și a fost modernizat iluminatul public, fiind amplasați stâlpi noi, cu lămpi cu tehnologie LED. Locurile de joacă au fost și ele modernizate, iar acum locuitorii au o frumoasa biserică în cartier, la sfințirea căreia a participat chiar Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

“A fost un volum de munca uriaș în Plopilor. Ma bucură faptul că oamenii au apreciat calitatea lucrărilor, dar și faptul ca au înțeles necesitatea investiției și nu au acuzat disconfortul creat. Nimic nu se face ușor, dar acum nu va mai fi nevoie de intervenții la sistemul de canalizare, de alimentare cu apă sau la iluminatul public.

Ne-am întâlnit zilele acestea cu locuitorii din zonă și am discutat despre ceea ce s-a făcut aici și despre planurile pe care le avem pentru perioada următoare. Ne-am făcut prieteni mulți în această zonă pentru că am venit foarte des în perioada lucrărilor. Am luat mereu în considerare opiniile dumnealor și rămânem deschiși oricăror sugestii.”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Echipa PSD Târgu Jiu a fost zilele acestea în zona Plopilor și a discutat cu cetățenii despre proiectul de oraș.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ

Executat de Asociația ProGorjeanul 

CUI mandatar financiar coordonator: 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Primarul PSD de Lelești, la jurământ pentru un nou mandat! Cel cu numărul trei

Laurențiu Turcilă, primarul PSD de Lelești, și-a depus jurământul...

Bejinaru și Tudor, viceprimarii municipiului Târgu Jiu

Consiliul Local Târgu Jiu a ales, adineauri, viceprimarii municipiului....

Accident pe Calea Severinului

Polițiștii din Craiova au fost sesizați, seara trecută,cu privire...

ULTIMELE ARTICOLE

Trei autoturisme, implicate în accident la Bârsești

În urmă cu scurt timp, pe raza comunei Bârsești a avut loc un eveniment rutier în care au...

Primarul PSD de Lelești, la jurământ pentru un nou mandat! Cel cu numărul trei

Laurențiu Turcilă, primarul PSD de Lelești, și-a depus jurământul astăzi pentru un nou mandat. Primarul are in plan...

Bejinaru și Tudor, viceprimarii municipiului Târgu Jiu

Consiliul Local Târgu Jiu a ales, adineauri, viceprimarii municipiului. Felicitări domnilor Bogdan Bejinaru și Adrian Tudor, a transmis...

Accident pe Calea Severinului

Polițiștii din Craiova au fost sesizați, seara trecută,cu privire la faptul că, pe strada Calea Severinului, a avut...

Contract în valoare de 2,4 milioane de euro, încheiat de conducerea UCB

,,Astăzi am semnat, la Ministerul Educației, contractul de finanțare pentru proiectul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul...

Bălești: Se ia apa până la ora 22.00

Primăria comunei Bălești informează cetățenii statelor: Tălpașești, Cornești (vechi), Stolojani și Găvănești că sistarea alimentării cu apă potabilă...

Stadionul multifuncțional din Tismana prinde contur

Autoritățile locale din Tismana au început lucrările stadionului, realizat în curtea unei unități de învățământ din localitate. Primarul...

Autoritățile din Fărcășești au înlăturat pericolul inundațiilor

Primarul comunei Fărcășești, Drăgoescu Constantin a coordonat, astăzi, o amplă acțiune de decolmatare a canalului din zona Școlii...