14.1 C
Târgu Jiu
joi, 24 octombrie 2024 @ 13:16

Soluții pentru transportul în comun, la Romanești 

Data:

Distribuie știrea pe:

Autoritățile de la Târgu Jiu pregătesc o serie de schimbări în ceea ce privește transportul în comun. Apar rute noi ale mijloacelor de transport moderne, dar, în același timp, se schimba și programul acestora.

Este vizat și cartierul Romanești, acolo unde reprezentanții PSD Târgu Jiu au stat de vorbă cu localnicii zilele trecute. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a discutat cu cetățenii despre aceste aspecte, precizând că și aici urmează ca numărul curselor TRANSLOC să crească în perioada imediat următoare.

“Alături de domnul primar Marcel Romanescu și de președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, în zona Romanești.

A fost o zi plină, cu multe activități, iar la întâlnirea cu cetățenii din Romanești am discutat despre transportul în comun, în care municipalitatea a investit zeci de milioane de euro din fonduri europene, despre cursele suplimentare și noi trasee, dar și despre alte investiții realizate sau care vor urma.

Este un cartier special, mai ales pentru președintele Consiliului Județean, care a copilărit aici.

Mulțumim locuitorilor zonei pentru primirea călduroasă!”, a declarat Adrian Dăianu, președintele PSD Târgu Jiu.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ

Executat de Asociația ProGorjeanul 

CUI mandatar financiar coordonator: 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Primarul PSD de Lelești, la jurământ pentru un nou mandat! Cel cu numărul trei

Laurențiu Turcilă, primarul PSD de Lelești, și-a depus jurământul...

Bejinaru și Tudor, viceprimarii municipiului Târgu Jiu

Consiliul Local Târgu Jiu a ales, adineauri, viceprimarii municipiului....

Accident pe Calea Severinului

Polițiștii din Craiova au fost sesizați, seara trecută,cu privire...

ULTIMELE ARTICOLE

Trei autoturisme, implicate în accident la Bârsești

În urmă cu scurt timp, pe raza comunei Bârsești a avut loc un eveniment rutier în care au...

Primarul PSD de Lelești, la jurământ pentru un nou mandat! Cel cu numărul trei

Laurențiu Turcilă, primarul PSD de Lelești, și-a depus jurământul astăzi pentru un nou mandat. Primarul are in plan...

Bejinaru și Tudor, viceprimarii municipiului Târgu Jiu

Consiliul Local Târgu Jiu a ales, adineauri, viceprimarii municipiului. Felicitări domnilor Bogdan Bejinaru și Adrian Tudor, a transmis...

Accident pe Calea Severinului

Polițiștii din Craiova au fost sesizați, seara trecută,cu privire la faptul că, pe strada Calea Severinului, a avut...

Contract în valoare de 2,4 milioane de euro, încheiat de conducerea UCB

,,Astăzi am semnat, la Ministerul Educației, contractul de finanțare pentru proiectul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul...

Bălești: Se ia apa până la ora 22.00

Primăria comunei Bălești informează cetățenii statelor: Tălpașești, Cornești (vechi), Stolojani și Găvănești că sistarea alimentării cu apă potabilă...

Stadionul multifuncțional din Tismana prinde contur

Autoritățile locale din Tismana au început lucrările stadionului, realizat în curtea unei unități de învățământ din localitate. Primarul...

Autoritățile din Fărcășești au înlăturat pericolul inundațiilor

Primarul comunei Fărcășești, Drăgoescu Constantin a coordonat, astăzi, o amplă acțiune de decolmatare a canalului din zona Școlii...