Curtea Muzeului de Artă din Târgu Jiu s-a transformat, vineri, într-o adevărată scenă a evenimentului „Sânziene de asfalt”, ajunsă la cea de-a III-a ediție.
Potrivit reprezentanților Muzeului Județean Gorj, participanții au purtat coronițele de sânziene și cămăși populare și s-au perindat pe la diversele activități pregătite de muzeu și partenerii săi.
Evenimentul a debutat cu vernisarea unei expoziții de costum popular, după care au început activitățile: ateliere de împletit coronițe din sânziene, dans popular, vioară, țesut, cusut, tors; concurs de tir cu arcul; pictură pe față.
Partenerii Muzeului implicați în organizarea acestor activități sunt: Centrul de Cultură și Artă „Cobilița”; Asociația Arca Lex; Filiala Gorj “Grl. Ioan Culcer” a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”; Studioul de Dans „Măiastra”.