PUSL Târgu Jiu, poziția 10 pe buletinul de vot la Consiliul Local Târgu Jiu vine pe 09.06.2024, la alegerile locale, cu oameni simpli care nu au afaceri cu Statul Român şi nu sunt marionetele grupurilor de interese locale! Asta, pe modelul liderului formațiunii politice PUSL în persoana lui Cristian Popescu Piedone, adică transparență în administrație şi respect pentru cetățean!
“Aşa cum am menționat la începutul Campaniei Electorale, vom lupta pentru ca şedințele de Consiliul Local Târgu Jiu să fie efectuate în sala de şedințe prin prezență fizică cum prevede Codul Administrativ şi să poată participa orice cetăţean la aceste şedințe publice unde se hotărăşte viitorul nostru al tuturor şi al Municipului Târgu Jiu. Alte două obiective realizabile sunt reabilitarea structurii de rezistență a Pasarelei CFR din Strada Unirii din Municipiul Târgu Jiu, deoarece în ultimii ani am avut excedent bugetar la final de an la Municipiul Târgu Jiu, iar bani sunt! Peptenatu Valeriu-Marius continuă acest proiect al Pasarelei CFR, început ca voluntar civic în octombrie 2018 şi îl poate finaliza în calitate de Consilier Local! Marca şi emblema Pandurii care sunt la OSIM vor ajunge la CSM Târgu Jiu cu titlu de împrumut gratuit , deoarece aparține Asociației Sportive Club Sportiv CEO 2017 Pandurii, unde doi dintre candidații la funcția de Consilier Local sunt membrii asociați ( fondatori inclusiv ) Peptenatu Valeriu-Marius şi Fota Eugen”, a transmis Vali Peptenatu, candidat PUSL, la Consiliul Local Târgu Jiu.
“Cei care au folosit abuziv în campania electorală marca şi emblema Pandurii (ce-a cu care s-a disputat meciuri de fotbal în Liga 1 de fotbal şi Grupele Europa Ligue la fotbal ) cu scop electoral mincinos, dar şi pentru încălcarea Legii nr.84/1998 s-au ales cu plângere penală şi OSIM sesizat! PUSL este un partid care nu promite ce a ce promit alții din 1990 până-n prezent, iar la nivel de organizație la nivel de Municipiul Târgu jiu şi candidații la Consiliul Local Târgu Jiu şi Primar sunt persoane care vor să schimbe modul de a face politică, vor să schimbe ceva din ce vor putea ca şi consilieri locali şi vor fi vocea cetățeanului în Consiliul Local Târgu Jiu. Majoritatea candidaților vin din cartiere unde Municipiul Târgu jiu a fost cam zgârcit cu investițiile şi cunosc realitatea din Municipiul Târgu Jiu”, a completa candidatul.
“Vă așteptăm la vot în număr mare pe 09.06.2024 şi dă vrei să ai un reprezentant al cetățeanului în Consiliul Local Târgu Jiu, votați poziția 10 pe buletinul de vot! PUSL Târgu jiu nu are obligații şi nici datorii la grupuri de interese care au căpuşat UAT Târgu Jiu”, a conchis reprezentantul PUSL.