Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au pus în executare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Tribunalul Gorj, pe numele a doi tineri de 25 și 26 de ani, ambii din municipiul Motru, fiind condamnați la executarea unor pedepse privative de libertate de 5 ani, respectiv 5 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, aceștia figurând ca persoane urmărite la nivel național.
Cei doi au fost identificați de polițiștii din Motru și încarcerați în Penitenciarul Târgu-Jiu.