Primarul localității Mușetești, Cosmin Băban, candidat PSD pentru încă un mandat în fruntea comunei, este cel care și-a asumat modernizarea comunei și a reușit acest lucru. Provocarea nu a fost una ușoară, dat fiind faptul că nevoile localității au fost foarte mari. Programul pentru 2028 este unul extrem de încărcat, dar realizabil 100%.
”Am fost alături de fiecare cetățean din comuna Mușetești, iar prin efortul depus permanent, am căutat să ridic localitatea prin fiecare sat în parte. 2024 ne găsește într-un proces profund de schimbare în bine. Într-o lume aflată în continuă schimbare, am reușit să ținem pasul dezvoltării, iar acest lucru a fost posibil unei bune colaborări pe care am avut-o cu cetățenii. Le mulțumesc tuturor cetățenilor din comuna Mușetești pentru sprijinul pe care mi l-au oferit și îi asigur că, împreună cu echipa mea, voi continua să mă implic în dezvoltarea localității noastre”, a declarat Cosmin Băban.
Printre cele mai importante obiective propuse de Cosmin Băban pentru următorii patru ani, se numără:
– Extindere sistem de canalizare menajeră în satele Mușetești, Bârcaciu și Grui;
– Eficientizare energetică școala generala nr 1., comuna Mușetești
– Modernizarea drumurilor comunale și sătești;
– Modernizare iluminat public în satele Grui, Arșeni și Stăncești;
– Reabilitarea și modernizarea blocului din localitate;
– Construire centru de recuperare medicală pentru persoanele vârstnice din Mușetești;
– Înființarea unei grădinițe cu program prelumgit;
– Înființare after school;
– Restaurare obiectivelor bisericești din comună, etc.
– Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ
– Executat de Asociația ProGorjeanul
– CUI mandatar financiar coordonator: 21240002