9 C
Târgu Jiu
joi, 24 octombrie 2024 @ 23:51

Centrul de colectare al deșeurilor din Drăguțești, pe final!

Data:

Distribuie știrea pe:

Lucrările de construcție a centrului de colectare – platformă betonată și containere ecologice se apropie de final, anunță primarul comunei Drăguțești, Ion Dumitru Popescu.

Comuna Drăguțești va avea astfel, în scurt timp, primul centru de colectare separată a deșeurilor cu aport voluntar. Investiția are o valoare de peste 3,7 milioane de lei, iar proiectul avea că dată de finalizare februarie 2025.

Acest centru, de la Drăguțești, va asigura colectarea deșeurilor care nu pot fi preluate din ușă-n ușă, adică deșeurile reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi depuse în pubelele individuale.

„Drăguțești se pregătește să devină prima localitate din Gorj dotată cu un centru de colectare prin aport voluntar, în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR, cu o valoare totală de 4,4 milioane de lei. În etapa imediat următoare, proiectul va fi urcat în SICAP pentru a fi contractat și executat”, a anunțat Anca Bordușanu, pe când era prefect de Gorj.

Pe o platformă extinsă de 2.600 de metri pătrați, înconjurată de un gard înalt și o perdea de copaci, vor fi instalate 14 containere destinate colectării unei game variate de deșeuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Weber: 4.050 lei salariul minim în România, de la 1 ianuarie 2025! 

Peste 1.400.000 de români vor beneficia de majorarea salariilor...

Trei autoturisme, implicate în accident la Bârsești

În urmă cu scurt timp, pe raza comunei Bârsești...

Primarul PSD de Lelești, la jurământ pentru un nou mandat! Cel cu numărul trei

Laurențiu Turcilă, primarul PSD de Lelești, și-a depus jurământul...

ULTIMELE ARTICOLE

Drum Județean, consolidat

A fost finalizat un nou proiect de investiții în infrastructura rutieră a județului Gorj. ,,Proiectul de refacere a...

Weber: 4.050 lei salariul minim în România, de la 1 ianuarie 2025! 

Peste 1.400.000 de români vor beneficia de majorarea salariilor la 4.050 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025!...

Trei autoturisme, implicate în accident la Bârsești

În urmă cu scurt timp, pe raza comunei Bârsești a avut loc un eveniment rutier în care au...

Primarul PSD de Lelești, la jurământ pentru un nou mandat! Cel cu numărul trei

Laurențiu Turcilă, primarul PSD de Lelești, și-a depus jurământul astăzi pentru un nou mandat. Primarul are in plan...

Bejinaru și Tudor, viceprimarii municipiului Târgu Jiu

Consiliul Local Târgu Jiu a ales, adineauri, viceprimarii municipiului. Felicitări domnilor Bogdan Bejinaru și Adrian Tudor, a transmis...

Accident pe Calea Severinului

Polițiștii din Craiova au fost sesizați, seara trecută,cu privire la faptul că, pe strada Calea Severinului, a avut...

Contract în valoare de 2,4 milioane de euro, încheiat de conducerea UCB

,,Astăzi am semnat, la Ministerul Educației, contractul de finanțare pentru proiectul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul...

Bălești: Se ia apa până la ora 22.00

Primăria comunei Bălești informează cetățenii statelor: Tălpașești, Cornești (vechi), Stolojani și Găvănești că sistarea alimentării cu apă potabilă...