La data de 28 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un tânăr de 30 de ani, din comuna Plopșoru, administrator al unei societăți comerciale, de pe raza localității, cu privire la faptul că în incinta localului a avut loc un conflict spontan, între două persoane de sex masculin, unul dintre aceștia exercitând acte de violență asupra celuilalt. În urma primelor verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, un localnic de 49 de ani, ar fi fost agresat de un altul în vârstă de 58 de ani, fără a-i provoca leziuni care să necesite îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.