Vremea începe să se încălzească pe parcursul următoarelor două săptămâni, urmând să se înregistreze valori termice mai ridicate decât în mod normal faţă de data din calendar, în timp ce în mare parte din ţară se va păstra un grad de instabilitate atmosferică, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 27 mai – 9 iunie, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În Oltenia, în primele zile ale intervalului de prognoză, vor fi mici variaţii termice şi se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 25 de grade şi minime de 10 – 11 grade. Din data de 30 mai se va încălzi treptat şi se vor înregistra maxime până spre 31 – 32 de grade şi minime de 15 – 16 grade, mediate la nivelul întregii regiuni. În a doua săptămână din interval se vor înregistra maxime termice în jurul a 30 de grade, caracterizând astfel o vreme caldă pentru această perioadă, şi minime în jurul a 16 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în perioada 29 – 31 mai şi, din nou, între 3 şi 7 iunie. În restul zilelor, precipitaţiile vor fi prezente doar cu totul izolat.