La data de 13 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr, despre faptul că mama sa a fost agresată fizic de către o persoană.
La fața locului s-au deplasat polițiști, care au constatat faptul că o femeie de 57 de ani, din comuna Sântana de Mureș, județul Mureș, care locuiește fără forme legale în Târgu Jiu, în timp ce se afla în Piața Centrală, ar fi fost agresată și amenințată cu acte de violență și cu moartea de un localnic de 44 de ani, fapt ce i-a generat femeii o stare de temere.
Persoana vătămată nu a dorit intervenția ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.