Ce nereguli a sesizat Adrian Zorlescu în târgul de la Peșteana

Data:

Distribuie știrea pe:

Târgul de la Peșteana este „o imagine a României actuale”, susține candidatul AUR la președinția CJ Gorj. De altfel, astăzi, Zorlescu împreună cu echipa județeană AUR, a participat la Târgul de la Peșteana, considerând asta drept „o experiență cu bune și rele, care reflectă fidel realitatea din România de astăzi”.

„Pe de o parte, am putut admira diversitatea și calitatea produselor locale: legume și fructe proaspete, produse lactate și mezeluri tradiționale, artizanat autentic și suveniruri unice. Am degustat cu plăcere din deliciile locale și am apreciat talentul și munca depusă de producătorii români. Discuțiile cu ei au fost extrem de importante pentru a înțelege mai bine provocările cu care se confruntă și pentru a identifica soluții concrete pentru a le facilita activitatea. Pe de altă parte, am fost martori la o serie de probleme care afectează grav viața cetățenilor”, a menționat reprezentantul AUR Gorj. În opinia acestuia, lipsa parcărilor este „un inconvenient major pentru vizitatori, care sunt nevoiți să parcheze pe drumuri secundare sau chiar pe banda de urgență a drumului european, punându-și în pericol siguranța”. Tot aici ar intra și sifonarea banilor publici. ‘Un drum recent construit, care a costat o sumă exorbitantă, nu are trotuare. O investiție inutilă și o risipă de bani publici”, mai spune Zorlescu, care ataca și parcările pe drumul european, considerate drept o practică ilegală și periculoasă, tolerată de poliție din cauza lipsei de alternative.Echipa AUR este ferm convinsă că România merită mai mult. Ne angajăm să luptăm pentru o țară prosperă, cu o economie puternică bazată pe producția locală, cu o infrastructură modernă și o administrație publică transparentă și responsabilă.

 

 

 

 

 

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...