Pădure urbană, plantată de OMV la Târgu Jiu

Data:

Distribuie știrea pe:

OMV Petrom continuă proiectul „România plantează pentru mâine”. Pentru 2024 se pregătește plantarea a 25 de păduri urbane în 14 orașe, printre care și Târgu-Jiu.

În paralel, vor continua acțiunile de plantare în zonele care au nevoie de intervenție, atât în urban, cât și în rural. În total, se estimează ca vor fi plantați cu ajutorul asociațiilor partenere și al voluntarilor peste 560 de mii de puieți.

Bugetul pentru acest an se ridică la 3,2 milioane de euro, anunță compania.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Le mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat proiectului „Romania plantează pentru mâine”, asociații partenere și voluntari. Împreună suntem mai aproape de obiectivul nostru de a planta 1 milion de copaci în orașe, în perioada 2023-2025, pentru a crea sau extinde zonele verzi atât de necesare acestor comunități. Acest proiect beneficiază de experiența dobândită în timp și dovedește că, atunci când lucrăm împreună pentru un scop comun, putem avea rezultate impresionante.”

Anul acesta vor avea loc plantări în 14 orașe, printre care București, Constanta, Ploiești, Alexandria și Târgu Jiu.

În același timp, plantările din mediul rural vor continua, în zonele care au nevoie de intervenție. Numărul total al puieților care urmează să fie plantați în zonele urbane și rurale anul acesta este estimat la peste 560 de mii.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...