CJCPCT Gorj, la ceas aniversar! 56 de ani de la înființare

Data:

Distribuie știrea pe:

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj împlinește 56 de ani de la înființare. Cu această ocazie,  miercuri, 28 februarie 2024, începând cu ora 12:00, la sala „Florin Isuf”, la sediul instituției se va sărbători aniversarea a 56 de ani de existență a CJCPCT Gorj.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj este un aşezământ cultural de rang judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Gorj. Centrul este instituţie de specialitate având ca obiect de activitate cunoaşterea, păstrarea şi valorificarea tradiţiilor şi valorilor culturale în contextul dezvoltării naţionale. Rolul său ca instituţie publică de cultură este acela de conservare, cercetare, protejare, transmitere, promovare şi punere în valoare a culturii tradiţionale şi a patrimoniului cultural imaterial, precum şi de valorizare a creaţiei artistice contemporane a judeţului.

La data de 1 martie 1968 a fost înființată Casa de Creație Gorj, iar în 1971 denumirea instituției culturale a fost schimbată în Centrul Județean al Creației Populare Gorj. Din 1990, această instituție poartă numele de CJCPCT Gorj. În acești ani au fost efectuate nenumărate cercetări etnofolclorice, culegeri de folclor și studii de specialitate, filme documentare, expoziții de artă populară, plastică, fotografică și au fost editate cărți importante.

„Aniversăm 56 de ani de existență cu vernisarea expoziției de pictură “Ritmuri Cromatice”, semnată de Manuela Deaconu, artist plastic, cu experiență în domeniu. Curatorul expoziției, cunoscutul fotograf Teodor Dădălău a ales pentru dumneavoastră unele dintre cele mai frumoase picturi semnate de artista din Râmnicu Vâlcea”, au transmis reprezentanții instituției de cultură.

Manuela Deaconu este absolventă a Universității “Spiru Haret” din București și a Școlii Populare de Arte din Râmnicu Vâlcea, clasa profesor Sergiu Plop. În prezent este studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă, arte plastice, anul II, specializarea pictură și sculptură din Craiova. Pictorița va fi prezentă la Târgu Jiu, împreună cu alți oameni de cultură de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea.

Managerul CJCPCT Gorj, etnologul Pompiliu Ciolacu va prezenta cu această ocazie și care sunt noile evenimente culturale din 2024. Deasemenea va fi lansat un nou număr al revistei “Portal Măiastra”.

 

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Mașina furată la Țicleni, depistată la Scoarța! Pentru autoturismul avariat, făptașul după gratii

Reținut după ce a furat un autoturism din Țicleni,...

Primăria Motru va avea propriul parc fitovoltaic

Municipiul Motru va avea propriul parc fotovoltaic! Acesta va...

Produse deosebite, expuse astăzi, în prima zi a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri din municipiu

Farfurii pictate, olărit, bijuterii, creme și loțiuni din ingrediente...

ULTIMELE ARTICOLE

Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, deschis astăzi oficial! Ce au spus autoritățile prezente la eveniment

Originalitate, la Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, deschis, oficial, astăzi în municipiu, pe esplanada stadionului “Constantina Diță”!...

Mașina furată la Țicleni, depistată la Scoarța! Pentru autoturismul avariat, făptașul după gratii

Reținut după ce a furat un autoturism din Țicleni, l-a avariat și abandonat la Scoarța! Polițiștii din cadrul Poliției...

Primăria Motru va avea propriul parc fitovoltaic

Municipiul Motru va avea propriul parc fotovoltaic! Acesta va reduce considerabil cheltuielile la energia electrică, cheltuieli determinate iluminatul...

Produse deosebite, expuse astăzi, în prima zi a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri din municipiu

Farfurii pictate, olărit, bijuterii, creme și loțiuni din ingrediente naturale, obiecte de decor, jucării, obiecte vestimentare realizate de...

Primăria Târgu Jiu anunță restricții de circulație în municipiu pe 24 octombrie

Restricții de circulație în municipiul Târgu Jiu! La data de 24 octombrie 2026, în intervalul orar 12:45–14:15, circulația rutieră...

127 de meșteșugari și artizani participă la Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri de la Târgu Jiu

Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri se deschide mâine la Târgu Jiu: 127 de meșteșugari și artizani participă...

Spațiu adecvat pentru echipa comunitară integrată de la Godinești

O firmă din Tismana se va ocupa de amenajarea și dotarea spațiului de lucru al echipei comunitare integrate...

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...