Comuna condusă de către primarul Popescu Ion Dumitru a făcut un pas înainte în direcția gestionării responsabile a deșeurilor, prin instalarea unor containere special destinate colectării textilelor uzate. Inițiativa vine ca răspuns la problema tot mai frecventă a hainelor aruncate la întâmplare pe domeniul public în comuna Drăguțești.
De altfel, șeful administrației locale a declarat că aceste containere au fost amplasate în puncte accesibile ale comunei, pentru a încuraja implicarea cât mai multor cetățeni. Pentru moment aceste containere au fost amplasate în zona Primăriei Drăguțești, precum și la strada principală, în zona satului Iași Gorj, însă vor urma a fi amplasate și în alte zone ale comunei.
“Deșeurile textile reprezintă un tip de poluare adesea ignorat. Prin aceste containere oferim oamenilor o soluție simplă și eficientă, astfel încât hainele să nu mai ajungă pe câmpuri sau în șanțuri”, a precizat edilul. Locuitorii comunei au primit inițiativa cu interes, considerând-o o măsură necesară pentru menținerea curățeniei și protejarea mediului. Totodată inițiativa face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare și responsabilizare ecologică la nivelul comunei.
