Condel Ion, veteranul de război în vârstă de 102 ani din Bumbești Pițic a fost condus astăzi pe ultimul drum de cetățenii localității, rude dar și de autorități.“Astăzi am condus pe ultimul drum un gorjean ce își merită cu adevărat statutul de reper al comunității noastre, Condel N. Ion, din comuna Bumbești Pițic, veteran de război și locotenent-colonel al Armatei Române. A fost un om drept, care a știut să își țină familia aproape, să își respecte aproapele și să lase în urmă amintire luminoasă pentru întreaga comunitate. Sunt recunoscător pentru că am avut privilegiul să îl cunosc, acum mai mulți ani, și să îi ascult poveștile – veritabile lecții de viață, demnitate și iubire de țară. Astăzi, la despărțire, militarii Batalionului 24 Infanterie “Ecaterina Teodoroiu” i-au adus onorul cuvenit. Un gest de respect pentru o viață trăită în slujba patriei. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Gânduri de compasiune și putere pentru familia greu încercată”, a transmis Iani Gârbaciu, subprefectul județului Gorj.