21.8 C
Târgu Jiu
joi, 5 septembrie 2024 @ 2:03

Primăria Vladimir a marcat împlinirea a 201 ani de la Proclamația lui Tudor Vladimirescu

Data:

Distribuie știrea pe:

Primarul comunei Vladimir, Ion Ianăși, a organizat, la finalul săptămânii trecute, manifestări la Casa Memoriala Tudor Vladimirescu, cu ocazia împlinirii a 201 ani de la Proclamația de la Padeș.

Prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu, cadre militare și alți reprezentanți ai autorităților locale și județene au dat curs la invitația edilului de Vladimir și au ajuns în comuna lui Tudor Vladimirescu.

La monumentul din curtea casei memoriale s-au depus coroane de flori.

“Manifestarea evocatoare „Imn pentru domnul Tudor”, a fost prilejuită de împlinirea a 201 ani de la Revoluția din 1821. Evenimentul a avut loc la Casa Memorială “Tudor Vladimirescu” din comuna Vladimir”, a transmis primarul comunei.

Proclamația de la Padeș (23 ianuarie S.N. 4 februarie 1821, Padeș) reprezintă un document programatic al mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul omenesc” din Țara Românească, și care cuprinde o serie de revendicări, printre care erau împărțirea pământurilor boierilor și mănăstirilor către țărănime, desființarea privilegiilor boierești, dreptate și slobozenie.

„Fraților locuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi! Nici o pravilă nu oprește pe om a întâmpina răul cu rău! Șarpele când îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori ni se primejduiește din mușcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniți dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine!

Veichiul lui Dumnezău, prea puternicul nostru împărat, voește ca noi, ca niște credincioși ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre!

[…]Să să aleagă căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noștri și cu noi dinpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiți.

Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme, iar care nu veți avea arme, cu furci de fier și lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara.

Și ce vă vor povățui mai marii Adunării aceia să urmați și unde vă vor chema ei acolo să mergeți. Că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat.

Și iar să știți că nimenea dintre noi nu este slobod […], ca să să atingă măcar de un grǎunți, de binele sau de casa vreunui neguțător, oroșan sau țăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele și averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma nouă – precum sunt făgăduiți – numai al acelora să să ia pentru folosul de obște!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

Polițist mort într-un accident grav. Bărbatul a încercat să depășească un tir

Grav accident rutier, noaptea trecută, pe DN6. Un polițist...

Tismana: Reținut după ce și-a bătut soția

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați...

Doljean fără permis de conducere, prins de polițiștii din Cărbunești

La data de 03 septembrie 2024, polițiști din cadrul...

ULTIMELE ARTICOLE

Expoziție de grafică, la Galeriile de Artă din Târgu-Jiu

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin...

Polițist mort într-un accident grav. Bărbatul a încercat să depășească un tir

Grav accident rutier, noaptea trecută, pe DN6. Un polițist al IPJ Mehedinți, în vârstă de 42 de ani...

Tismana: Reținut după ce și-a bătut soția

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați direct de către un tânăr, de 20 de ani,...

Doljean fără permis de conducere, prins de polițiștii din Cărbunești

La data de 03 septembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, în timp ce...

Primarul Mangu a intervenit să stingă un incendiu pe dealul din Bărbătești

Un incendiu a izbucnit, în această seară pe raza localității Bărbătești, primarul Adrian Mangu, personal, alături de pompieri...

Electrocutat: Polițist de la Ordine și Siguranță Publică din cadrul IPJ Gorj, decedat la doar 43 de ani

IPJ Gorj cât și Sindicatul Polițiștilor Europol anunță decesul unui polițist, la doar 43 de ani. Acesta a...

Cătunele: Explozie urmată de incendiu la o casă de locuit! Doi răniți

La data de 01 septembrie 2024, în jurul orei 14:00, ISU Gorj a fost solicitată să intervină pentru...

Ursoaică cu pui, în apropierea locuințelor din Turcinești!

La data de 01 septembrie 2024, în jurul orei 15:30, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență...