Studiu de fezabilitate pentru Parcul Industrial din Bălesti a fost finalizat

Data:

Distribuie știrea pe:

Primarul Mădălin Ungureanu caută investitori pentru Parcul Industrial din Bălesti. Acesta a declarat că studiul de fezabilitate pentru dezvoltarea investiției din localitate a fost finalizat, iar proiectul, estimat la peste 3,5 milioane de euro, intră în etapa de atragere a finanțării pe Fondul de Tranziție Justă. 

Mădălin Ungureanu așteaptă acum să fie depuse oferte pe FTJ pentru finanțarea parcului din localitate. Primarul comunei Bălești spune că vor fi create peste 150 de locuri de muncă, care sunt mană cerească pentru gorjeni mai ales în contextual închiderii carierelor și termocentralelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Până în prezent, patru contracte de superficie au fost deja semnate cu investitori din România, iar alte cinci firme și-au exprimat intenția de a-și dezvolta afacerile în această zonă. Aceste companii sunt interesate să își desfășoare activitatea în domenii precum producția industrială și serviciile conexe, demonstrând potențialul economic ridicat al parcului.

Parcul Industrial de la Bălești funcționează sub coordonarea Parcului Industrial Gorj de la Bumbești-Jiu. Este o componentă importantă a infrastructurii economice din județul Gorj. Acesta se întinde pe o suprafață de 10 hectare, cu posibilitatea extinderii pe încă cel puțin 10 hectare. Oferă oportunități suplimentare pentru atragerea de noi investiții.

 

Cauta o stire...

Pagina de Faceboook

ProGorj este membru al Clubului de Presă

Nu uita sa citesti

ULTIMELE ARTICOLE

Primăria Târgu Jiu: Accesul pe pista de atletism de la stadion, suspendat temporar

Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce la cunoștința cetățenilor că accesul pe pista de atletism a Stadionului „Constantina Diță”...

Continuă înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri care va avea loc la Târgu Jiu, în perioada 22-25 octombrie

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea...

Un grup de 50 de pensionari din Motru, în excursie la Ocnele Mari! Petrecere pentru 350 de varstnici

50 de pensionari din Motru au plecat, în această dimineață, în excursie la Ocnele Mari! Costul deplasării este...

Ambasadorul Indiei la București, interesat de grafenul din Baia de Fier! Vizită oficială în comuna gorjeană

Ambasadorul Indiei a făcut astăzi, în Gorj, o vizită oficială de înalt nivel. De altfel, excelența sa s-a...

Finanțare pentru un nou proiect pentru dezvoltarea turismului din Baia de Fier

Primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, anunță că a semnat un nou contract pentru dezvoltarea turismul din...

Pe aici a evadat deținutul aflat în GAZ-ul Penitenciarului Târgu Jiu

Exact prin acest loc(foto) a evadat deținutul aflat în GAZ-ul(gospodăria anexa) Penitenciarului Târgu Jiu! Bărbatul se afla în...

Aproape 13.400 de porții de hrană pentru școlarii și preșcolarii din Drăguțești

Aproape 287.000 de lei va asigura Primăria Drăguțești pentru masa caldă a școlarilor și preșcolarilor din comună. Firma...

Andreea Bălan, Daniela Gyorfi și Mariana Căpitănescu, printre artiștii de la „Toamna Motreană”

Municipiul Motru se pregătește pentru cea de-a IX-a ediție a festivalului „Toamna Motreană”, eveniment programat în perioada 18–20...